Un week-end cu aromă de cafea este propunerea ansamblului Palas, în acest final de săptămână, când se va sărbători Ziua Internaţională a Cafelei. Recitaluri de muzică instrumentală, premii la cumpărături, promoţii în cafenele, live coffee art şi alte surprize sunt în programul de evenimente dedicate îndrăgitei licori negre.
Sâmbătă şi duminică, pe 1 şi 2 octombrie 2016, cafeaua va fi în centrul atenţiei, la Palas. În cele două zile, în Atriumul Palas Mall vor putea fi admirate tablouri realizate din boabe de cafea. Lucrările vor evidenţia portrete ale personalităţilor importante. Tot cu această ocazie, maeştrii în arta cafelei vor oferi demonstraţii de live coffee art, în Atrium, iar îmbietoarele preparate calde vor fi făcute cadou clienţilor.
Pentru că o cafea merită savurată pe ritmuri aparte, Palas le va oferi în dar clienţilor cafenelelor un CD aniversar, în ediţie limitată. Dedicat Zilei Internaţionale a Cafelei, CD-ul „Coffee Flavour Music” include melodii care completează perfect compania licorii negre.
Tot de momente muzicale aparte vor avea parte şi clienţii care îşi vor petrece după-amiezele în Palas Mall. Sâmbătă, de la ora 16.00, în Atrium va avea loc un recital de pian, contrabas şi vioară, iar duminică, de la aceeaşi oră, vor răsuna ritmuri exotice de cajon, trombon şi alte instrumente.
Întregul week-end, locaţiile din Palas îşi vor răsfăţa clienţii cu promoţii şi preparate în ton cu sărbătoarea. La Corniche îi aşteaptă cu băuturi delicioase, cu şi din cafea, cu ciocolată caldă, dar şi cu surprize dulci. Quartz Lounge a pregătit oferte de tip „Happy Hour” şi reduceri la cafea. C House va tăia 25% din preţul produselor pe bază de cafea, în vreme ce Starbucks va face cinste cu băutura preferată fiecărui client care va cumpăra faimoasa cafea boabe a brandului. Filicori Zechini îi va îmbia cu un meniu de cafea şi cocktailuri cu 15% discount. Preţuri speciale la espresso propune La Folie, iar la Artisan Coffee se va organiza un concurs ce are ca premiu un workshop dedicat cunoaşterii cafelei.
Cărtureşti va oferi 10% discount la cărţile despre cafea, la căni şi coffee makers, precum şipreţuri speciale la preparate. Şi Royal Tea & Coffee va avea promoţii între 10% şi 20% la toate sortimentele de cafea.
Nu vor lipsi cadourile la cumpărături, oferite la centrul de premiere din Atrium, realizat sub forma unei căni „coffee to go” gigant, de peste 3 metri înălţime. Cei care vor face shopping în valoare de minimum 100 lei din magazinele Palas Mall vor primi în dar căni simpatice, ideale pentru cafeaua preferată.