Week-end-ul acesta, ansamblul Palas își întâmpină clienții cu evenimente speciale. Printre propunerile următoarelor zile se numără piese de teatru pentru iubitorii artei dramaturgice, festival de muzică și dans, dar și un eveniment dedicat pasionaților de ciclism.
De vineri până duminică, în perioada 7 – 9 octombrie 2016, cei mai talentați copii și tineri vor încânta publicul din Atriumul Palas Mall, la festivalul internațional de muzică și dans Junior Fest. Pe scenă vor urca aproximativ 100 de participanți din România, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria. Vineri, de la ora 14.00, Junior Fest va debuta cu o secțiune specială, dedicată copiilor cu dizabilități, urmată apoi de concursul de dans, pe categorii de vârstă și de stiluri. Reprezentațiile micilor artiști includ numere variate, de la dans contemporan și de societate, până la cel modern sau tematic. Competiția internațională va continua sâmbătă, de la ora 14.oo, cu secțiunea muzică vocală, concurenții fiind acompaniați de Iași Classical Orchestra. Duminică, de la ora 15.00, se va desfășura Gala Junior Fest, iar cei mai buni artiști vor fi premiați.
Vineri, 7 octombrie, piațeta Chef Galerie din parcul Palas va găzdui întrunirea finală a zilei a treia din proiectul Ciclaton, desfășurat la nivel național. Evenimentul reunește ambasadori ai educației pe două roți, care pedalează pe un traseu de peste 700 de kilometri, parcurs în cinci zile. Scopul lor este de a strânge fonduri pentru cinci cauze educaționale, cu impact pe termen lung în dezvoltarea copiilor și a tinerilor.
Zilele următoare sunt alocate artei dramaturgice, ansamblul Palas găzduind spectacole din cadrul celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, organizat de Teatrul „Luceafărul” din Iași. Sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 17.00, în zona Caruselului Venețian din parcul Palas, se va desfășura spectacolul „HUUUOOOO”, susținut de compania de teatru AUĂLEU din Timișoara. Duminică, de la ora 18.00, în piațeta din proximitatea magazinului Colin`s va fi prezentată piesa nonverbală „Show cu baloane”, oferită de Teatrul din valize Polonia. Zilele cu teatru continuă și săptămâna următoare. Luni, 10 octombrie, de la ora 18.00, în aceeași zonă din Palas Mall, actori de laTeatrul Prova și Teatrul La Baraca Italia vor juca în spectacolul „Duet”, iar miercuri, de la ora 18.00, surpriza dramaturgică va fi oferită de Poppentheater Jacobus Wieman Olanda, prin piesa „Povestea a trei cutiuțe”.