În data de 17 octombrie 2016 va avea loc deschiderea Școlii de ghizi ATGR Iași, ediția a 3-a, la Hotel Unirea, la orele 18.00.
Școala de ghizi reprezintă cel mai mare proiect al Asociației Turistice Ghizii României și presupune organizarea unor cursuri acreditate de Autoritatea Națională pentru Calificări: curs de calificare – agent turism/ghid local cu durata de 8 luni și curs de specializare ghid national Tour Operator – cu durata de 3 luni.
Acestea se desfășoară anual în perioada 18.10.2016 – 31.05.2017.
Programul evenimentului:
18.00 – 18.30 Prezentarea Școlii de ghizi și a Asociației Turistice Ghizii României
18.30 – 19.00 Prezentarea formatorilor și instructorilor de practică a școlii de ghizi
19.00 – 19.15 Prezentarea programului pentru cursuri si a curriculei
19.15 – 19.30 Prezentarea aplicațiilor practice și rolul acestora
19.30 – 20.00 Înscrierea cursanților și depunerea actelor pentru școala de ghizi atât pentru amatori cât și pentru cei cu dosar.
Înscrierile se pot face până în data de 31 octombrie, iar candidații ne pot contacta pe email iasi@ghiziiromaniei.ro sau la sediul Agenției de turism Old Line Travel de pe bvd. Ștefan cel Mare, nr 8 (lângă Galeriile Comerciale).
Persoană de contact – Coordonator Asociația Turistică Ghizii României Iași, Victoria Bejan, tel. 0742.570.246.
A.T.G.R. sau ”Asociatia Turistică Ghizii României” este o organizație non-guvernamentală cu sediul în București, înființată în iulie 2007, care promovează turismul cultural, montan și ecologia, organizează proiecte de protecție a mediului, evenimente sportive, tabere de aventură pentru copii, teambuilding-uri și multe alte activități cu și pentru tineri. Cel mai mare proiect al asociației îl reprezintă Școala de Ghizi, ajuns la a X-a ediție. Anul acesta asociația a deschis încă două școli de ghizi în zona de vest a țării, în Cluj – Napoca și Oradea.