Au fost modificate taxele privind eliberarea actelor de stare civilă şi evidenţă a persoanelor

buletin

Ieşenii vor plăti mai puţin pentru actele de stare civilă şi evidenţă a persoanelor. Modificarea a apărut datorită Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Astfel, a fost eliminată taxa extrajudiciară de timbru de 5 lei pentru motivele de schimbare a actului de identitate (furt, pierdere, expirare, 14 ani, 18 ani, etc.).

– c/v carte identitate – 7 lei (în loc de 12 lei)

– c/v carte de identitate provizorie – 1 leu (în loc de 6 lei)

– viză de reşedinţă – 5 lei (rămâne neschimbată)

– furnizare date – 1 leu (rămâne neschimbată)

Rămâne în continuare taxa de 12 lei pentru următoarele situaţii:

– eliberarea cărţii de identitate ca urmare a schimbării domiciliului (în aceeaşi localitate, dintr-o localitate în alta şi din străinătate în România);

– preschimbarea buletinelor de identitate aflate în termen.

Pentru înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei taxa este 5 lei.
Taxe din domeniul stării civile

A fost eliminată taxa extrajudiciară de timbru de 2 lei:

– taxă procesare dosar (eliberare duplicat/Anexa 24/Anexa 9/transcrieri/alte dovezi etc) – 9 lei (în loc de 11 lei)

– oficiere căsătorie în ziua de sâmbătă – 74 lei

– oficiere căsătorie în ziua de duminică – 194 lei

– taxă extrajudiciară schimbare nume/prenume pe cale administrativă – 15 lei

– divorţ pe cale administrativă – 500 lei

Menţiune: nu există taxă de urgenţă pentru eliberarea certificatelor de stare civilă şi a actelor de identitate.

FOARTE IMPORTANT

Taxele pot fi achitate înainte de data depunerii cererii şi la următoarele casierii:

Serviciul de stare civilă

  1. Vasile Alecsandri, nr. 8; Tel: 0232/410314

Primăria Municipiului Iaşi

  1. Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11; Tel: 0232/267582

Centrul de Cartier Tătăraşi

  1. Strada Vasile Lupu, nr. 82; Tel: 0232/277310

Centrul de Cartier Alexandru Cel Bun

  1. Strada Tabacului, nr. 1b; Tel: 0232/253160

Centrul de Cartier Nicolina

  1. Strada Petre Ţutea, nr. 2; Tel: 0232/227517

Centrul de Cartier Păcurari

  1. Şoseaua Păcurari, nr. 34; Tel: 0232/276787

Centrul de Cartier Frumoasa

  1. Bulevardul Poitiers, nr. 20-22; Tel: 0232/223031

În contextual procesului electoral din luna decembrie 2016 Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi recomandă ieşenilor să verifice perioada de valabilitate a actului de identitate (data la care expiră este aceeaşi cu data naşterii) şi să solicite din timp eliberarea unui act nou. Preschimbarea se poate face şi cu 6 luni înainte de data expirării.

Programul de lucru cu publicul este:

PRIMIRI CERERI / ELIBERĂRI / CASIERIE
Luni         08.30 – 14.30
Marţi        08.30 – 14.30
Miercuri  08.30 – 14.30
Joi           10.30 – 18.30
Vineri       08.30 – 13.30

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;