Seminar „Educarea copilului fără violenţă – Disciplină pozitivă“

seminar

În perioada 20 – 22 octombrie 2016, la Hotel Ramada Iași, județul Iași, Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția a Copilului Iaşi, a organizat seminarul de formare a profesioniștilor, „Educarea copilului fără violenţă – Disciplină pozitivă“, implementat în cadrul proiectului ”ZOOM IN comunitate”, proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Seminarul a avut ca scop creşterea capacităţii profesioniștilor din ONG-uri şi instituţii publice, din Nord Estul României, de a dezvolta şi implementa programe ce vizează îmbunătăţirea competenţelor părinţilor, de a utiliza disciplina pozitivă în educarea copiilor.

25 de profesioniști (cadre didactice, educatori, psihologi, psihopedagogi, asistenţi sociali), din județele Iaşi, Vaslui, Suceava, Bacău, Neamț și Botoșani au învăţat despre: disciplina pozitivă – concept, valoare, necesitate; etapele de dezvoltare ale copiilor – nevoile şi drepturile copilului; schimbarea atitudinilor: strategii de soluţionare non-violentă a conflictelor; socializarea timpurie: familia, universul primar al socializării copilului; tulburări comportamentale ale copiilor – medii şi factori de risc; formarea comportamentelor copiilor cu ajutorul disciplinei pozitive; ghidarea comportamentului şi disciplinarea eficientă; organizarea sesiunilor de educaţie parentală; cum abordezi pozitiv disciplinarea copilului.

„Am fost plăcut surprinsă de tema seminarului, dar mai ales de modul de lucru și materialele prezentate. De mult îmi doream un astfel de curs, bazat pe cazuri și lucru în echipa interdisciplinară. Abia aștept să pun în practică cele învățate, în primul rând în familia mea și apoi cu elevii din școală, cu părinții și colegii mei. Îmi doresc să particip și în viitor la cât mai multe seminarii practice, atât de utile pentru noi, în lucrul cu părinții și elevii.” (participant seminar).

Profesioniștii formați vor dezvolta şi implementa grupuri de lucru cu părinți în vederea dezvoltării abilităţilor parentale şi de disciplină pozitivă care să răspundă adecvat nevoilor de dezvoltare ale copiilor. În cadrul sesiunilor de formare, părinții vor învăţa strategii specifice de gestionare a comportamentelor problematice ale copiilor și îşi vor îmbunătăţi cunoştinţele şi abilităţile în vederea prevenirii tulburărilor comportamentale şi emoţionale ale copiilor. Sesiunile de lucru cu părinții se vor derula în comunităţile în care activează profesioniștii participanți la seminarul de formare.

”Participanții au fost interesați de temele propuse, dar și de lucrul în echipă. Cu această ocazie și-au conectat resursele interdisciplinare pentru a rezolva studiile de caz prezentate. Au fost atât de multumiti de identificarea persoanelor resursă încât urmează să își păstreze relația interpersonală pentru a putea apela la instituțiile reprezentate în situațiile viitoare. Toate temele prezentate au fost însușite, urmând a fi implementate în activitatea practică cu părinții, dar și cu copiii și chiar cu alți colegi profesioniști.” (formator Salvați Copiii Iași).

Proiectul ”ZOOM IN comunitate” își propune dezvoltarea serviciilor specializate în reabilitarea copiilor expuși la violență (în cadrul familiei sau școlii) din zonele urbane și rurale ale regiunii de Nord Est în vederea asigurării protecţiei şi menţinerii la un nivel optim al sănătăţii, siguranţei şi stării de bine a acestora. Proiectul se implementează pe o perioadă de 15 luni (1 aprilie 2016 – 30 iunie 2016), iar valoarea lui este de 74.990 CHF din care 67.491 CHF suportul elvetian şi 7.499 CHF co-finanţare asigurată de Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi.

 

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;