Exercițiu de alarmare pentru verificarea capacității de reacție și de intervenție a structurilor pentru situații de urgență

alarmare

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a inițiat marţi, 1 noiembrie, un exercițiu de alarmare a structurilor pentru situații de urgență în municipiul București și în județul Iași. Astfel, potrivit scenariului exercițiului “Seism 2016”, în această dimineață, în zona Vrancea s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter, care a afectat orașele București și Iași. Structurile ISU din toată țara au fost alertate și au trecut la planul ROȘU de intervenție, care presupune ca întreg personalul să se prezinte la unitate. Efectivele ISU din județele care nu au fost afectate de seism vor pleca spre București și Iași. Pentru asigurarea intervenției în zonele afectate, în sprijinul structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost mobilizate și efective ale Poliției, Jandarmeriei și ale Inspectoratului General de Aviației al MAI. În acest moment este în desfășurare faza de evaluare a pagubelor. De asemenea, a fost alertat Statul Major General al Ministerului Apărării Naționale pentru oferirea de sprijin în caz de nevoie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi, exercițiul “Seism 2016” se desfășoară sub coordonarea DSU și are ca scop verificarea capacității de reacție și de intervenție a structurilor pentru situații de urgență, timpul necesar mobilizării unor capabilități suplimentare, modul de implementare a procedurilor de coordonare adoptate în acest an, precum și identificarea și remedierea eventualelor deficiențe.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;