Joi, 3 noiembrie 2016, la Grand Hotel Traian, câștigătorii Campaniei „Lei de Business Tânăr“ au fost premiați în fața a peste 200 de reprezentanți ai mediului de afaceri, autorități publice, mediului cultural și mass media, în cadrul evenimentului aniversar AVISSO 10 ANI. În cadrul Galei, AVISSO a acordat premii și distincții colaboratorilor și partenerilor care au investit încredere în serviciile derulate de AVISSO și care s-au remarcat prin proiecte de impact pentru dezvoltarea comunității ieșene.
„Ne-am dorit ca GALA AVISSO 10 ANI să fie mai mult decât o aniversare, să fie un prilej pentru a reuni comunitatea de afaceri într-un scop comun, de a iniția proiecte și parteneriate care să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunității ieșene. Pentru a avea succes în afaceri trebuie să ne implicăm și să avem o abordare pozitivă față de comunitatea în care ne-am dezvoltat. Un prim pas în acest sens a fost lansarea de către AVISSO a programului «International Health Hub», un program care va plasa Iașul și România în centrul unei platforme internaționale pentru identificarea oportunităților economice din zona serviciilor medicale”, a declarat Mirabela Miron, președinte AVISSO.
„Lei de Business Tânăr“ este un concurs lansat de AVISSO pentru a încuraja antreprenorii aflați la început de drum să gândească și să inițieze proiecte ambițioase pentru Iași.
În competiție au fost înscrise peste 30 de idei de afaceri din domenii dintre cele mai diverse, precum medicină, IT, HORECA, divertisment, care oferă produse în serie sau servicii inovatoare. Cele mai bune idei de afaceri au fost premiate de Dragoș Anastasiu, Președinte Eurolines România și Prof. Univ. Robert Șova, Preşedintele CECCAR, Președinte al Juriului în Campania „Lei de Business Tânăr”.
Cei doi câștigători vor beneficia, timp de un an, din partea AVISSO, de servicii de consultanţă în afaceri, financiar-contabile şi de promovare și îi va sprijini pentru a identifica surse de finanţare pentru business-urile lor.
„Trebuie să promovăm antreprenoriatul tânăr, să îl ajutăm să se responsabilizeze şi să creeze plusvaloare, atât pentru binele comunităţii, dar şi pentru a putea oferi o viaţă decentă propriilor familii. Sperăm ca împreună să contribuim la dezvoltarea unui cadru reprezentativ pentru ca mediul de afaceri ieșean să prospere cu afaceri noi, din domenii cât mai diverse, care să aducă plus valoarea comunității noastre”, a declarat Primarul Mihai Chirica, care a participat la Gala AVISSO 10 ani, în calitate de membru al juriului în Campania „Lei de Business Tânăr“.
Premiul I a fost adjudecat de Adrian Onea, un tânăr antreprenor care își dorește să lanseze o afacere în domeniul serviciilor de imprimare 3D. „Drumul a început acum 4 ani sub forma unui studiu între acuratețe și viteza de printare la imprimantele 3D. Acest studiu a devenit mai apoi o lucrare de licență. Din dorința de a afla mai multe și de a evolua în domeniu, am continuat această temă cu 2 masterate la fizică și mecanică – sisteme robotizate, concretizându-se în final cu înființarea unei firmei in domeniu, pe care îmi doresc să o cresc pentru a realiza imprimante 3D în serie”, a declarat tânărul antreprenor.
Cea de a doua idee premiată îi aparține lui Radu Pavăl care a propus realizarea de pahare de carton în serie, pentru a încuraja un consum responsabil al paharelor de unică folosință care să nu afecteze mediul înconjurător.
Un premiu special a fost acordat lui Ciprian Sluser, care a propus ca idee de afaceri servicii inovatoare în domeniul îngrijirii medicale, prin intermediul telemedicinei, proiect care va fi sprijinit prin cel mai nou program lansat de AVISSO, International Health Hub.
Nume importante din mediul de afaceri dar și din administrația publică s-au alăturat campaniei „Lei de Business Tânăr” ca membri ai juriului:
Dragoş Anastasiu este Preşedintele Grupului Eurolines România, care reuneşte cea mai mare reţea de agenţii de turism din ţară şi unul dintre cei mai importanţi transportatori rutieri de persoane, și care reprezintă brandul TUI în România. În prezent este Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Romano-Germane, membru al Fundaţiei Romanian Business Leaders. Dragoş Anastasiu crede în curajul fiecărui antreprenor aflat la început de drum şi apreciază ideile de business raţionale, însoţite de o viziune pragmatică;
Robert Șova, Preşedintele Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, s-a remarcat în special prin iniţierea unor programe de formare profesională continuă, respectiv peste 25 de programe postuniversitare şi 6 programe autorizate ANC. A participat la proiectul European SPOCS (Simple Procedures Online for Cross- Border Services) finanţat prin programul CIP-ICT, care a stat la baza implementării la nivel naţional a Punctului de Contact Unic, prevăzut de Directiva europeană 2006/123/EC privind serviciile;
Mihai Chirica este Primarul ales al Municipiului Iaşi din iunie 2016;
Adina Tapalagă, Director General SCC Services România, s-a alăturat SCC în 2006, în urma unei experienţe de peste 16 ani în sectorul bancar. Sub conducerea sa, compania SCC Services România a ajuns la o cifră de peste 1000 de angajaţi în doar câţiva ani, devenind o componentă-cheie în strategia grupului şi unul dintre jucătorii majori pe piaţa locală de IT şi outsourcing;
Paul Butnariu este Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, din anul 2008, Preşedinte Executiv al Asociaţiei Constructorilor de Căi Ferate din România şi membru al Adunării Generale a Asociaţiei Companiilor de Construcţii din România;
Costel Istrate, Președinte al CECCAR, filiala Iași este profesor de contabilitate la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Lector CECCAR pe probleme de contabilitate financiară;
Mihaela Măriucă are o experiență de peste 13 ani în domeniul consultanței pentru afaceri. Domeniile sale de expertiză cuprind: consultanța strategică pentru dezvoltarea companiilor și organizațiilor, consultanța în marketing și cercetarea de piață, consultanță în management financiar, managementul proiectelor cu finanțare nerambursabilă.