Proiect Erasmus+ la Colegiul Național “Emil Racoviță” din Iaşi

erasmus+

Colegiul Național “Emil Racoviță” din Iași derulează începînd din acest an școlar și până în luna septembrie 2018 un proiect de parteneriat școlar Erasmus+, finanțat de Uniunea Europeană, cu titlul “BE WELL” (Building European Wellness in Learning for LifeConstruind starea de bine europeană în învățarea pentru viață). Activitățile proiectului vor fi derulate în parteneriat cu patru școli şi anume: Highgate Wood School, Londra (Marea Britanie) – coordonator, IES Hernani BHI, Hernani (Spania), Istitutod’Istruzione Superiore Alberti, Bormio (Italia) și Riihimäenlukio, Riihimäki(Finlanda). Principalele obiective ale proiectului sunt: creșterea calității și diversificarea tehnicilor de predare și învățare, îmbunătățirea stării de bine în școlile partenere prin promovarea inițiativelor/activităților incluzive și dezvoltarea unei identități europene comune, explorând specificul național al țărilor partenere. Acestea vor fi atinse prin împărtășirea punctelor forte ale fiecărui partener. Astfel, școala din Italia, care implementează un program eficient de mentorat pentru elevi, va organiza ateliere în perioada mobilității transnaționale desfășurate în această țară gazdă. Prin intermediul platformei eTwinning, colaborarea ulterioară acestei întâlniri va implica lucrul în echipe multinaționale, ceea ce va conduce la elaborarea unui Ghid de mentorat pentru elevi. “Școlile din Marea Britanie și Finlanda folosesc metode pedagogice inovatoare pentru atingerea succesului școlar, prima întrebuințând pedagogia dezvoltării mentale și a doua punând accentul pe învățarea holistică în echipe. De aceea, înainte de mobilitățile organizate în aceste țări partenere, vor fi organizate activități online și față în față, în cadrul cărora profesorii participanți vor lucra împreună în echipe multinaționale pentru predarea și evaluarea unor lecții planificate în concordanță cu abordările pedagogice amintite mai sus. Această colaborare se va concretiza în elaborarea unui ghid pentru profesori, care va cuprinde idei pentru predare și învățare, precum și exemple de bună practică referitoare la starea de bine a elevilor și a profesorilor, care vor putea fi aplicate și în celelalte țări partenere”, a precizet proif. Paula Gavrilescu, directorul Liceului “Emil Racoviţă”. Școlile partenere din România și Spania se vor ocupa de promovarea învățării prin activități extrașcolare. În atenția acestora se va afla mediul școlar, urmărindu-se identificarea mijloacelor prin care acesta ar putea interacționa tot mai eficient cu mediul extrașcolar. În acest scop se vor crea societăți de mediu, în care elevii vor fi membri și vor putea să inițieze proiecte, dezvoltându-și astfel abilitățile necesare pregătirii lor pentru o viață activă. “Un alt avantaj major al proiectului este și acela că, în timpul fiecărei mobilități transnaționale, elevii vor putea să exploreze cultura și atracțiile turistice ale țării gazdă. Orașele în care se află școlile partenere au elemente comune, dar și multe aspecte specifice; elevii vor avea deci șansa să descopere asemănări și diferențe culturale, istorice sau geografice, îmbogățindu-și astfel imaginea mentală a Europei, reconfigurând-o după fiecare experiență nouă pe care le-o propune programul proiectului”, a adăugat prof. Paula Gavrilescu. Proiectul se adresează tuturor profesorilor și elevilor din școlile partenere, inclusiv celor care nu vor participa direct la mobilitățile transnaționale. De asemenea, va exista o preocupare constantă pentru antrenarea și valorizarea unui număr cât mai mare de elevi care sunt dezavantajați socio-economic. Toate acestea vor avea ca scop implicarea activă a celor care au idei inovatoare și doresc să le împărtășească, astfel încât ele să producă acele schimbări care pot contribui la dezvoltarea stării de bine a elevilor și a profesorilor.

 

Filed in: Educație

Comments are closed.

;