Peste 300 de iubitori ai muzicii clasice s-au bucurat de Serata Nobila – o seară muzicală de excepție, în compania violonistului Remus Azoiței, a violoncelistului Filip Cristian Papa și a Orchestrei de Cameră a Filarmonicii Iași. Evenimentul a fost organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany în sprijinul educației elevilor din mediul rural și a mobilizat suma de 42.550 de lei, bani proveniți din sponsorizările acordate de companii și din donațiile realizate în seara evenimentului. Concertul a fost găzduit joi seara de Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu”, iar programul muzical a inclus lucrări celebre ale compozitorilor Antonio Vivaldi, Tomaso Albinoni și Joseph Haydn în interpretarea plină de măiestrie a celor doi artiști care s-au alăturat pro bono cauzei evenimentului. Remus Azoiței a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din orașul său natal, Galați. A obținut o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York, la finalul pregătirii sale obținând titlul de Master of Music. În 2001, este numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind de asemenea cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 de ani a Academiei. Filip Cristian Papa este membru fondator al Cvartetului Ad Libitum al Filarmonicii ieșene, cu care a obținut numeroase premii naționale și internaționale, între care, cel mai important la Evian (Franța), în 1997. A colaborat cu interpreți și ansambluri prestigioase, printre care Cvartetul Voces și violoncelistul Wolfgang Laufer din Cvartetul american Fine Arts. A susținut numeroase concerte în calitate de solist în țară și în străinătate. “Serata Nobila reprezintă cadrul ideal de a aduce comunitatea ieșeană mai aproape de tinerii cu potențial din mediul rural și de a o încuraja să realizeze o investiție în educația și în viitorul lor. Încă din anul 2014, Fundația Bethany și-a îndreptat atenția spre dificultățile și lipsurile acestor elevi și a lansat programul START – Program de consiliere, orientare în carieră și burse pentru elevii din mediul rural. Programul a sprijinit inițial 10 elevi dintr-un singur sat, Liteni, comuna Belcești, pentru ca în anii următori să se dezvolte și să includă în prezent 38 de elevi din trei comunități rurale: Liteni, Vlădeni și Dobrovăț. Fiecare elev beneficiziază de burse în valoare de 1350 de lei pe parcursul anului școlar, de consiliere profesională și de experiențe inedite în companiile și instituțiile ieșene prin care să se familiarizeze cu diversele domenii profesionale”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă. Serata Nobila este un eveniment sprijinit de Filarmonica de Stat Moldova Iași, Biblioteca Centrală Universitară și susținut de Primăria Municipiului Iași.
Serata Nobila, seară muzicală de excepţie în sprijinul educaţiei elevilor din mediul rural
Written by admin_ |
November 18, 2016
|
Comments Off on Serata Nobila, seară muzicală de excepţie în sprijinul educaţiei elevilor din mediul rural
Filed in: ONG-uri