CJ a demarat licitaţiile pentru ambulatoriile de specialitate finanţate din fonduri europene

Consiliul Judeţean (CJ) Iași a demarat licitaţiile în vederea achiziţiei serviciilor de proiectare pentru cele trei ambulatorii finanţate din fonduri europene. Graţie demersurilor efectuate de către preşedintele Cristian Adomniței, CJ Iași a obţinut finanţarea lucrărilor la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, Ambulatoriul de Specialitate Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” Iaşi şi Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”. „Consiliul Judeţean a obţinut o finanţare europeană de aproximativ șase milioane de euro. Organizarea acestor licitaţii şi întocmirea proiectelor tehnice sunt ultimul pas înaintea semnării contractelor de finanţare. Până la sfârşitul lunii februarie vom depune proiectele tehnice ale celor trei ambulatorii şi, ulterior, vom semna contractele. Toate ambulatoriile vor fi reabilitate şi modernizate. Durata de implementare a acestor proiecte este de maxim 28 de luni”, a declarat președintele CJ Iași, Cristian Adomniței. Valoarea totală a celor trei licitaţii este de aproximativ 700.000 de lei, fără TVA. Deschiderea ofertelor va avea loc pe 7,8, respectiv 9 noiembrie.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;