Clădirile cu risc seismic aparţinând Institutului de Psihiatrie “Socola” vor fi reabilitate

socola

Conducerea Institutului de Psihiatrie “Socola” Iaşi este preocupată de reabilitarea clădirilor care prezintă risc seismic şi de valorizarea acestora. În acest sens, după expertize tehnice în care s-a constatat nesiguranţa pe care o prezintă unele clădiri, reprezentanţii unităţii au evacuat câteva spaţii, în timp ce pentru altele s-au făcut deja demersuri la Ministerul Sănătăţii în vederea finanţării lucrărilor. “Pentru binele pacienţilor noştri şi al celor care lucrează în slujba acestora s-au efectuat expertize tehnice, iar acolo unde s-a constatat că nu există siguranţă s-au luat măsurile legale”, a declarat dr. Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie “Socola” Iaşi. Clădirea unde a funcţionat pentru scurt timp vestiarul pacienţilor a fost evacuată încă din luna ianuarie a acestui an, însă cum din punct de vedere legal nu se poate moderniza cu bani din bugetul propriu, urmează să fie depusă documentaţia la Ministerul Sănătăţii pentru a o putea moderniza şi valoriza. “Clădirii i s-a făcut o expertiză tehnică, din care a rezultat că nu prezintă siguranţă şi de aceea a fost evacuată, găsindu-se alte spaţii. Potrivit legii, din bugetul propriu putem face doar reparaţii curente, reparaţiile capitale şi lucrările la structura de rezistenţă neputând fi realizate decât cu bani de la Ministerul Sănătăţii. Din acest motiv, anul următor vom întocmi documentaţia şi o vom trimite Ministerului Sănătăţii pentru a obţine finanţarea necesară”, a afirmat dr. Gabriel Oprişanu.  Printre clădirile cu risc seismic de la Institutul “Socola” se numără şi Pavilionul III- Femei, precum şi “Casa Creangă”, pentru ambele fiind depusă, din luna august 2016, documentaţia la Ministerul Sănătăţii pentru finanţare.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;