Întrunit vineri, 25 noiembrie, în şedinţă extraordinară, plenul Consiliului Local Municipal (CLM) a aprobat, cu majoritate de voturi, transmiterea din patrimoniul public al Primăriei municipiului Iaşi în cel al statului român a suprafeţei de 12 ha din zona Moara de Vânt, reprezentând amplasamentul pe care va fi construit viitorul Spital Regional de Urgență de la Iaşi. Pentru construirea acestui obiectiv în zona respectivă a fost obținut și avizul favorabil din partea Autorității Aeronautice Civile Române. În favoarea proiectului de hotărâre privind cedarea din patrimoniul public al Primăriei municipiului Iaşi în cel al statului român a suprafeţei de 12 ha, pe care urmează să fie construit viitoarea unitate spitalicească au votat consilierii PSD, alături de cei ai ALDE, PMP şi independentul Andrei Postolache, în timp ce consilierii PNL s-au abţinut de la vot, motiv pentru care, la sfârşitul şedinţei, primarul Mihai Chirica i-a acuzat pe liberali că se opun interselor Iaşului şi ale Moldovei. “Încă o dată, s-a văzut diferența dintre un partid care construiește, cum e PSD, și unul care demolează, ca PNL. Spre deosebire de PNL, noi am sprijinit întotdeauna proiectele importante pentru ieșeni, chiar dacă acestea au fost gestionate temporar de reprezentanții altor partide, așa cum e cazul Aeroportului. PNL-iștii nu au învățat nimic din lecția pe care le-a dat-o electoratul la alegerile locale și continuă să întoarcă spatele ieșenilor, unii dintre ei având interese imobiliare pe dealurile de lângă Iași, alții fiind obligați de candidații PNL la Parlament să blocheze orice proiect care nu le aparține. Este absolut revoltător faptul că niște consilieri locali PNL, aleși de locuitorii municipiului Iași pentru a reprezenta interesele municipiului Iași, au ales să lupte pentru o altă localitate, pentru simplul motiv că aceasta este condusă de un membru PNL. Prin votul lor, PNL-iștii din Iași s-au făcut de rușine și nu mai au dreptul să ceară votul ieșenilor”, a declarat edilul. Noul spital va avea 800 de paturi și va crea peste 2.500 de locuri de muncă pentru cadrele medicale, în urma unei investiții de aproximativ 200 milioane de euro. În plus, în zonă se vor dezvolta servicii medicale conexe, care vor aduce la rândul lor alte beneficii pentru Iași și întreaga regiune a Moldovei. Amplasamentul Spitalului Regional de Urgență de la Iaşi a fost ales de specialiștii Ministerului Sănătății, la propunerea autorităţilor locale. Spitalul va fi construit după un model suedez, secțiile fiind repartizate în trei module (de 4, 5, respectiv 6 niveluri), conectate de un corp central. Forma spitalului, asemănătoare cu cea a unui terminal de aeroport, va permite extinderea prin construirea de noi module și prelungirea corpului central. Pentru asigurarea accesului la spital, urmează să fie construit un drum de acces din bulevardul C.A. Rosetti. Pacienţii proveniţi din judeţul Botoşani vor putea fi aduşi la spital direct pe DN24, dinspre Ştefăneşti, şi vor intra direct pe bulevardul C. A. Rosetti. Pacienţii din celelate judeţe ale Moldovei vor fi aduşi pe şoseaua de centură până la Leţcani. De acolo, ambulanţele vor urma drumul strategic prin Bogonos, până la Vânători (care va fi refăcut de Consiliul Județean Iași), de acolo intrându-se pe bulevardul C. A. Rosetti. Drumul judeţean 248B Leţcani – Bogonos – Horleşti este realizat din beton, fiind circulabil, dar în condiţii neadecvate transportului bolnavilor. Construcţia Spitalului Regional de Urgenţe de la Iaşi va costa, în total, circa 300 de milioane de euro, banii urmând să provină atât din fonduri europene nerambursabile, cât şi de la bugetul de stat.
Terenul pentru Spitalul Regional de Urgențe va fi transferat Ministerului Sănătății
Filed in: Administrație, Informațía zilei