În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal, de marţi, 29 noiembrie, aleşii locali urmează să dezbată şi să supună spre aprobare un proiect de hotărâre privind studiul de fezabilitate necesar construcţiei unui număr de 32 de apartamente de tip ANL, destinate specialiştilor din sănătate. “Cele 32 de locuinţe, cu câte o cameră, două camere şi trei camere, sunt situate în strada Grădinari. Documentația urmează să fie aprobată de plenul Consiliului Local Municipal”, a declarat primarul Mihai Chirica, care a precizat că este vorba despre două tronsoane, cu o suprafață totală locuibilă de 2.400 de metri pătrați. În municipiul Iași urmează să fie construite în perioada următoare alte 151 de apartamente de tip ANL, dintre care 72 de apartamente pe strada Smârdan și 79 de apartamente pe strada Fântânilor. Potrivit autorităților locale, cel mai probabil, construcția celor 151 de apartamente ar putea începe în primăvara anului viitor, durata de finalizare a investiției fiind de 24 de luni, locuințele urmând să fie construite prin credit ipotecar. Potrivit șefului municipalității ieșene, locuințele vor fi destinate, pe de o parte, chiriașilor din spațiile Primăriei, care stau în acest moment în imobile afectate de seism sau care se află într-o stare iminentă de auto-demolare (locuințe de necesitate), persoanelor defavorizate din punct de vedere social, precum și tinerilor.
Specialiştii din sănătate vor avea la dispoziţie 32 de apartamente în zona Grădinari
Filed in: Administrație, Informațía zilei