Contractul privind împrumutul BERD pentru achiziţionarea de autobuze noi, supus spre aprobare plenului CLM

autobuz

Primăria municipiului Iaşi a încheiat negocierile cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru achiziţionarea unui număr de 75 de autobuze noi pentru completarea parcului auto al Companiei de Transport Public (CTP). Forma finală a documentului va fi supus spre aprobare plenului Consiliului Local Municipal (CLM) în cadrul şedinţei de marţi, 29 noiembrie, programată începând cu ora 10.00, în Sala Mare a Primăriei. “Creditul are câţiva indicatori foarte importanţi. Este cel mai ieftin credit pe care Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) l-a acordat până acum pentru o autoritate publică din România,, cu EURIBOR-ul la şase luni, ROBOR-ul la şase luni, la care se adaugă o marjă de 1,3 puncte procentuale drept dobândă. Mulţumim BERD pentru flexibilitatea pe care a arătat-o în timpul negocierilor. De asemenea, trebuie subliniat faptul că BERD a pus la dispoziţia municipiului Iaşi un acord de consultanţă pentru 300.000 de euro, în favoarea implementării acestui proiect, dar şi pe mai departe, pentru implementarea strategiei de implementare a transportului public de persoane în municipiul Iaşi, la nivel metropolitan. Creditul are o maturitate de doi ani de graţie plus zece ani de rambursare a creditului efectiv”, a declarat primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă, susţinută luni la sediul municipalităţii. Potrivit edilului, reînnoirea parcului auto al RATP reprezintă primul pas în procesul de modernizare a  transportului în comun din oraș și de implementare a transportului urban la nivel metropolitan. Cele 75 de autobuze noi, care vor fi  achiziționate cu banii de la BERD au norma de poluare Euro 6, podea joasă, rampe pentru urcarea/debarcarea persoanelor cu dizabilități, fiind dotate cu instalații de aer condiționat și de supraveghere video, acestea urmând să ajungă cel mai devreme la Iași în luna martie 2017.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;