Proiecte în valoare de 92 de milioane de euro, depuse de CJ Iaşi în vederea finanţării cu bani europeni nerambursabili

Euro

Până în prezent, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a depus în vederea obţinerii finanţării europene nerambursabile proiecte în valoare de 92 milioane de euro. Anunţul a fost făcut marţi, 29 noiembrie, într-o conferinţă de presă, chiar de preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa. Astfel, în cadrul exerciţiului financiar 2014-2020, Consiliul Judeţean Iaşi a depus pentru finanţare 12 proiecte şi urmează să mai depună încă două până la sfârşitul acestui an, pe toate liniile de finanţare care au fost până acum deschise. Proiectele vizează modernizarea infrastructurii rutiere, educaţie şi cultură, dezvoltarea antreprenoriatului, precum şi consolidarea relaţiilor de colaborare cu Diaspora. De departe, cel mai important proiect, în valoare de 74,5 milioane de euro, este cel privind reabilitarea şi modernizarea drumului care face legătura între judeţele Iaşi şi Suceava, documentul fiind depus pe Axa rutieră strategică 1 a Programului Operaţional Regional (POR) al Uniunii Europene. “Suntem singurul judeţ din Moldova care am depus un proiect pentru modernizarea infrastructurii rutiere judeţene. Implementarea acestui proiect ar însemna modernizarea a aproximativ 94.5 km de drum judeţean din Iaşi, cu bani europeni, şi aproape 1/3 din totalul km pe care ne propunem să îi modernizăm în cadrul masterplanului. Lungimea totală a traseului este de 169 km”, a precizat Maricel Popa. Alte trei proiecte au fost depuse de CJ Iaşi în cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, acestea referindu-se la reabilitarea şi modernizarea a trei muzee din cadrul Muzeului Literaturii Române, cu o valoare totală de 3,5 milioane de euro. Este vorba despre muzeele “Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, “Nicolae Gane” şi “Vasile Pogor”.  În cadrul apelului România Start-Up Plus au fost depuse două cereri de finanţare pentru înfiinţarea a 84 de noi afaceri şi crearea a minim 168 de locuri de muncă în județele Iași, Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava și Vaslui din Regiunea Nord-Est, valoarea investitiei ridicându-se la 4,62 milioane de euro. “Euronest a depus în această săptămână alte două proiecte destinate diasporei românești pentru sprijinirea deschiderii de noi afaceri în județele Regiunii Nord-Est.  În următoarele doua săptămâni, până pe 16 decembrie, Euronest va mai depune alte două cereri de finanțare pe apelul ȘCOALA PENTRU TOTI, cu o valoare totală de aproximativ 2,7 milioane de euro”, a anunţat preşedintele CJ Iaşi.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;