În această iarnă, Ansamblul Palas trimite un client norocos acasă la Moș Crăciun, în Laponia

palas

Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă și cu toții ne dorim să găsim cadourile perfecte pentru persoanele dragi, ansamblul Palas îi ajută pe clienți să fie chiar ei Moș Crăciun. Cei care vin cu lista de cumpărături în magazinele din Palas pot fi răsplătiți pentru sesiunile lor de shopping cu o experiență de neuitat, împreună cu familia, în Laponia.

Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar pentru a-i ajuta pe clienți să pună sub brad cele mai frumoase cadouri, ansamblul Palas le oferă prilejul de a fi în rolul simpaticului bătrânel. În perioada 4 – 24 decembrie 2016, ansamblul Palas îi invită pe ieșeni și nu numai acasă la Moș Crăciun. Cei care fac cumpărături în valoare de minimum 150 de lei din magazinele Palas și merg cu bonurile la Centrul Info, pot participa la tombola iernii. În fiecare zi, primii 218 participanți vor primi cadouri instant: căni și ceainice pentru timpul petrecut cu prietenii, cozonaci pufoși și delicioși, sesiuni de înfrumusețare, meniuri savuroase în food court, accesorii pentru pregătirea cinei de Crăciun sau cutii cu bomboane de ciocolată.

În Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie, se va desfășura marea extragere a tombolei. Prin tragere la sorți, va fi desemnat cel mai norocos client al ansamblului Palas, care va pleca în aventura vieții lui, în Laponia, în anul 2017. Alături de alți trei membri ai familiei, va descoperi tărâmul fermecat în care trăiește Moș Crăciun și vor petrece cea mai frumoasă vacanță.

În acest an, ansamblul Palas le oferă tuturor clienților prilejul de a ajunge acasă la Moș Crăciun. Din 6 decembrie, în intervalul orar 12.00 – 21.00, în Atrium, cei mici pot descoperi căsuța magică, unde, ajutaţi de ochelari 3D pentru realitate virtuală, vor porni cu săniuţa în căutarea simpaticului bătrânel. La finalul călătoriei vor avea șansa de a se întâlni cu însuși Moș Crăciun.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;