PSD a câştigat detaşat alegerile parlamentare în judeţul Iaşi

psd

PSD a câştigat detaşat alegerile parlamentare din judeţul Iaşi, desfăşurate duminică, formaţiunea politică condusă de Liviu Dragnea obţinând un scor istoric, de peste 45% din numărul total de voturi valabil exprimate. Astfel, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ), la Camera Deputaţilor, după numărarea a circa 99% din voturi, ,,PSD a obţinut 46,88% din opţiunile electoratului, PNL – 19,33%, USR – 9,20%, PMP – 6, 30% şi ALDE – 5,25%. La Senat, PSD a obţinut 46,92%, PNL – 18,74%, USR – 10,02%, PMP – 6,25% şi ALDE – 5,77%.  În municipiul Iaşi, la general, PSD a obţinut 40,02% din voturile alegătorilor, urmat de USR – 18,50%, PNL – 18,07%, PMP – 6,89% şi ALDE – 6,62%. În urma acestor rezultate, înainte de redistribuire, PSD este sigur de obţinerea a cel puţin şase mandate de deputat (Camelia Gavrilă, Nicolae Bănicioiu, Tudor Ciuhodaru, Vasile Câtea, Silviu Macovei, Vasile Axinte), în timp ce PNL are asigurate două mandate (Marius Bodea, Dumitru Oprea), iar USR unul (Cosette Chicirău), alte trei mandate de deputat din totalul celor 12 cât îi revin judeţului Iaşi urmând să fie împărţite după redistribuire, între PSD (Bogdan Cojocaru), PNL (Costel Alexe), PMP (Petru Movilă) şi ALDE (Varujan Vosganian). La Senat, până acum şi-au asigurat câte un mandat PSD (Doru Pănescu, Victorel Lupu), PNL (Iulia Scântei) şi USR (Dan Lungu), pentru cel de-al cincilea mandat, lupta urmând să se dea între PSD (Vasile Toma), PNL (Mihaela Popa), PMP (Mircea Manolache) şi ALDE (Vasile Şalaru), în urma redistribuirii voturilor.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;