5:32 pm - Monday November 24, 5349

Consilierii judeţeni ieşeni, la ultima şedinţă ordinară din acest an

consiliul-judetean

Consilierii judeţeni ieşeni s-au reunit joi, 22 decembrie, în ultima şedinţă ordinară din acest an, carea avut pe ordinea de zi 47 de puncte. Printre cele mai importante proeicte de hotărâre s-au numărat achiziţia de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Cuza Vodă” Iaşi, aprobarea organigramei, statului de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public judeţean de pază şi protecţie, stabilirea cuantumului cheltuielilor de catering în vederea asigurării hranei pentru preşcolarii şi elevii Liceului Tehnologic Special “Vasile Pavelcu”, cei ai Colegiului Tehnic “Ioan Holban” şi cei ai Şcolii Gimnaziale Speciale “Constantin Păunescu”. Consilierii au mai aprobat, de asemenea, costul mediu lunar de întreţinere şi contribuţia lunară în sarcina beneficiarilor serviciilor asigurate de către Unităţile de Asistenţă Medico-Socială şi-sau a susţinătorilor legali ai acestora, Bivolari şi Răducăneni, în anul 2017, dar şi creditul de angajament în sumă de 57870 lei pe anul 2017 pentru achiziţionarea de echipamente IT şi licenţe software, respectiv a unui credit de angajament pentru anul 2017, necesar finalizării activităţilor în cadrul proiectului “Echilibru – sprijin pentru familiile copiilor cu dizabilităţi din municipiul Iaşi”. Consilierii au mai aprobat, de asemenea, demararea procedurilor de autorizare a mărcii judeţului Iaşi pentru produsele alimentare şi nealimentare, precum şi pentru servicii, care să reprezinte specificul judeţului Iaşi. În acest sens, consilierii au propus şi aprobat înfiinţarea unui grup de lucru care să propună sloganul şi grafica mărcii judeţului. Nu în ultimul rând, consilierii au aprobat încetarea mandatelor de consilier judeţean pentru o parte dintre colegii care au demisionat din Legislativ (Ovidiu Laicu – PSD), sau care au devenit parlamentari la alegerile generale din 11 decembrie (Victorel Lupu – PSD, Vasile Câtea – PSD, Silviu Macovei – PSD), în locul acestora fiind validaţi în funcţia de consilier judeţean Marius Ostaficiuc, Dorel Lebădă, Liviu-Gabriel Vornicu şi Dumitru Paraschiv.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;