După o vacanţă mai scurtă ca oricând, care a durat numai trei săptămâni, fotbaliştii prim-divizionarei CSM Politehnica Iaşi s-au reunit joi, 5 ianuarie, la ora 15.30, la Stadionul “Emil Alexandrescu”, în vederea reluării pregătirilor pentru partea a doua a campionatului, din care au mai rămas de disputat cinci etape din sezonul regulat, urmate de meciurile din play-off sau play-out. La reunire au fost prezenți următorii jucători: Grecu, Axinte (junior de 17 ani, component al naționalei U 17) – portari; Mihalache, Ciucă, Voicu, Frăsinescu, Bosoi, Panțâru (jucător în vârstă de 20 de ani de la Știința Miroslava) – fundaşi; Bădic, Bole, Chelaru, Țigănașu, Danale, Ciucur, Ștefănescu, Dodan – mijlocaşi; Boiciuc, Cristea, Moldovan – atacanţi. Au lipsit de le reunire Grahovac, Caparco, Sato și Mitic, care au fost învoiți de conducerea clubului, ei urmând să revină la Iaşi pe 8 ianuarie, Hotoboc, accidentat, și Târșa, în recuperare după accidentare, Saric, căruia i-a fost reziliat contractul, Crețu, transferat la începutul acestei săptămâni la NK Olimpija Ljubljana, campiona en-titre a Sloveniei, și Piccioni, absent. Programul echipei în perioada următoare va include efectuarea vizitei medicale în zilele de 6 și 7 ianuarie, urmând ca pe 12 ianuarie, fotbaliştii ieşeni să plece în cantonamentul din Antalya (Turcia), care se va derula până pe 27 ianuarie. În cadrul pregătirii centralizate din Turcia, echipa antrenată de Eugen Neagoe va disputa şi cinci meciuri amicale, după cum urmează: pe 15 ianuarie cu Shakhter Karagandy (locul 9 în prima ligă din Kazakhstan), pe 18 ianuarie cu Jagiellonia Bialystok, liderul la zi al campionatului în Polonia, pe 21 ianuarie cu FC Tosno (locul 2 în liga a II-a din Rusia), pe 23 ianuarie cu Inter Baku (locul 3 în prima ligă din Azerbaidjan) şi pe 25 ianuarie cu Dunav Ruse (locul 6 în prima ligă din Bulgaria). În ceea ce priveşte jucătorii avuţi în vizor de conducătorii clubului din Dealul Copoului pentru a fi transferaţi la Iaşi, printre aceştia se numără, deocamdată, atacanţii Valentin Alexandru (Pandurii Tg. Jiu) şi Vlad Morar (ASA Tg. Mureş), mijlocaşul Ovidiu Herea (Pandurii Tg. Jiu) şi fundaşul drepta Marian Pleaşcă (Pandurii Tg. Jiu). Liga 1 se va relua pe data de 4 februarie, cu etapa a 22-a din sezonul regulat, în cadrul căreia CSM Politehnica Iaşi va întâlni, în deplasare, formaţia Pandurii Tg. Jiu.