Directorul DJADP Iaşi a fost demis din funcţie

deszapaziri

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat marţi,  demiterea din funcţie a directorului Direcției Județene  de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași, Sorin Babliuc, pentru proasta gestionare a acţiunii de deszăpezire a drumurilor din judeţ. Sorin Babliuc a fost înlocuit în funcţie cu Daniel Achiței, în prezent funcționar în cadrul Consiliului Județean (CJ) Iași. Atât decizia de înlocuire din funcţie a fostului director, cât şi măsura de numire în această funcţie a lui Daniel Achiţei au fost luate la propunerea preşedintelui CJ Iaşi, Maricel Popa, după ce, în cursul dimineţii, prefectul Marian Grigoraş solicitase oficial şefului Legislativului judeţean să ia măsuri împotriva lui Sorin Babliuc, acuzat de gestionare defectuoasă a acţiunii de deszăpezire a drumurilor din judeţ. În acest moment, trei drumuri din judeţul Iaşi, respectiv DJ 246 Tufeștii de Sus – Scânteia – Ipatele, DJ 282D Românești – Popești – Mădârjac și DJ 249C DN 24C – Roșcani continuă să fie închise circulaţiei autovehiculelor, în timp ce pe alte cinci, respectiv DJ 244F Grozeşti-Moşna, DJ 282B Vlădeni-Plugari-limită judeţ Botoşani, DJ 282E Lungani-Sineşti, DJ 282C Vlădeni-Şipote-Plugari şi DJ 282H Vlădeni-Ergoterapie, circulaţia autovehiculelor se desfăşoară în condiţii dificile, de iarnă.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;