Începând de joi, municipalitatea a trecut la deszăpezirea străzilor din cartiere

deszapezire

După ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgentă, convocată de primarul Mihai Chirica miercuri seara, direcțiile și societățile comerciale din subordinea municipalității au trecut joi dimineaţa la eliminarea sau minimalizarea efectelor negative ale vremii severe din aceste zile. Primarul Mihai Chirica a dispus că toate instituțiile competențe să acționeze cu toate utilajele și resursele umane disponibile și, de asemenea, acestea să raporteze periodic evoluția lucrărilor. După cum informează Biroul de presă al Primăriei, joi, între orele 8.00 și 10.00, echipele Citadin SA au încărcat zăpada strânsă pe trei trasee, după cum urmează: str. G. Ibrăileanu – intersecție bd. Ștefan cel Mare / str. 14 Decembrie – intersecție bd. Ștefan cel Mare / str. G. Muzicescu – intersecție str. Arcu (un buldoexcavator, două autobasculante, doi muncitori), Podu Roș – str. Palat – bd.  A. Panu (un buldoexcavator, o autobasculantă, trei muncitori) şi, respectiv, str. Rece – str. Sf. Atanasie (un buldoexcavator, o autobasculantă, doi muncitori); Zăpada strânsă a fost transportată în zona C. A. Rosetti și în cea a fostului hipodrom din CUG.  În același interval orar, utilajele Citadin SA au intervenit cu un tractor Valtra în cartierele Nicolina I și CUG (partea dreaptă sens pasaj Nicolina spre capăt CUG), cu un buldoexcavator cu lamă în cartierele Nicolina I și CUG (partea stângă sens pasaj Nicolina spre capăt CUG), cu un tractor Valtra în zona T. Vladimirescu (campus), bd. Mangeron (T. Vladimirescu – Podu Roș), cu un tractor Valtra în cartierele Alexandru cel Bun și Dacia (partea stângă de la Pasaj ACB spre Dacia), cu un tractor Valtra în cartierele Alexandru cel Bun și Dacia (partea dreaptă de la Pasaj ACB spre Dacia), cu un buldoexcavator cu cupă în str. Lucia Sturza Bulandra – Aleea Strugurilor, cu o autobasculantă cu material antiderapant în zona str. Garabet Ibrăileanu, cu un buldoexcavator cu lamă în str. De Nord, Vântu, Micșunelelor, cu un buldoexcavator cu cupă în cartierul Bucium – zona Dealul Bucium, cu un buldoexcavator cu cupă în cartierul Păcurari (partea stângă de la intrarea în oraș spre centru), cu un incărcător frontal în cartierul Bularga, cu trei lame mari pentru supralărgiri în bd. Alexandru cel Bun, bd. Dacia / str. Elena Doamna, bd. A.Panu, str. Palat, bd. Independenței / bd. Carol I, Aleea M. Sadoveanu, str. și șos. Păcurari şi cu o autobasculantă cu material antiderapant în str. Oțelăriei, stradelă Moara de Vânt, stradela Soarelui (zona Rediu). În perioadă menționată, echipele Servicii Publice au acționat pe versantul Aurora, unde au împrăștiat două tone de material antiderapant și pe puntea de la Spitalul Arcadia, pasajul Nicolina și pasajul CF Galata, unde au împrăștiat opt tone de material antiderapant.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;