Începând de săptămâna viitoare, pe mai multe străzi din municipiul Iaşi vor fi introduse sensuri unice de circulaţie şi, de asemenea, vor fi montate noi indicatoare menite să conducă la fluidizarea traficului auto. În urma discuţiilor purtate între reprezentanţii Primăriei şi cei ai Poliţiei Rutiere s-a decis introducerea sensului unic între cartierele Galata şi Mircea cel Bătrân, respectiv pe str. Cerna, dintre str. Pantelimon Halipa şi pe str. Anton Crihan, spre str. Pantelion Halipa. De asemenea, se va introduce sensul unic pe str. Movila Păcureţ, dinspre şoseaua Păcurari spre str. Păcureţ şi pe str. Octav Botez, dinspre str. Sf. Atanasie către str. Sărărie. Va fi montat indicatorul “Oprirea interzisă” pe aleea de acces dinspre şoseaua Bucium către Hotelul “Pleiada” şi se va bloca cu popici metalici accesul autovehiculelor pe aleea de legătură între str. Calea Galăţii şi str. Petru Şchiopu către imobilele 1 A şi 2 B, în timp ce pe str. Morilor va fi reintrodus indicatorul “STOP”, care fusese furat în urmă cu două săptămâni. Totodată, va fi montat indicatorul “Accesul interzis”, cu excepţia riveranilor, pe str. Stihii şi, la fel, “Accesul interzis”, cu excepţia riveranilor, pe str. Prof. Şesan, la Bl. H1 – H3. În ceea ce priveşte introducerea de noi treceri de pietoni în municipiu, ele urmează să devină funcţionale începând de săptămâna viitoare pe str. Libertăţii, la intersecţia cu str. Carpaţi, la intersecţia dintre Aleea Nicolina şi str. Mitropolit Varlaam şi pe str. Egalităţii, în dreptul Şcolii “Vasile Conta”. La propunerea primarului Mihai Chirica, la toate trecerile de pietoni din municipiu, aflate în apropierea şcolilor, vor fi instalate indicatoare cu “Atenţie copii” şi limitarea vitezei până la cel mult 30 km/h.
Schimbări majore în circulaţia autovehiculelor în municipiul Iaşi
Filed in: Administrație, Informațía zilei