Miercuri, 18 ianuarie 2016, la sediul I.S.J. Iași va fi lansat proiectul Erasmus+ ”School Without Walls”, în prezența reprezentanților instituțiilor partenere: Direcția de educație din Trabzon-Turcia, Directoratul Regional de educație din Komotini – Grecia și Primăria din Zywiec – Polonia. Fiecare dintre acești parteneri aplicanți are la rândul său câte 2-3 parteneri locali, din Iași fiind selectați Colegiul Economic Administrativ și Complexul Național Muzeal Moldova, locații unde vor continua activitățile în ziua de joi 19 ianuarie.
Scopul proiectului este de a conștientiza rolul activităților extrașcolare în viața elevilor și profesorilor și recunoașterea schimbărilor benefice din viața acestora: creșterea încrederii în sine, atitudine pozitivă față de școală și societate, percepția pozitivă a profesorilor.
Obiectivele principale:
– stimularea creativității în contexte multilingvistice și multiculturale
– dezvoltarea și schimbul de bune practici între România, Grecia, Polonia și Turcia în domeniul activităților școlare și extrașcolare ce implică extinderea procesului educațional în muzee, instituții de cultură
– dezvoltarea gândirii creative și reducerea abandonului școlar prin inițierea de activități extrașcolare atractive
– încurajarea profesorilor să adopte metode pedagogice inovatoare
– dezvoltarea și îmbunătățirea competenței profesionale ale cadrelor didactice prin utilizarea resurselor cultural – istorice și de mediu pentru îmbunătățirea eficienței educației școlare și a procesului de dezvoltare a personalității elevului
– realizarea efectivă a unei rețele de colaborare între diferite organizații educaționale și culturale
Rezultate estimate
La finalul implementării – septembrie 2018 – vor fi disponibile principalele produse ale proiectului – “Pachet de bază cu instrumente inovatoare pentru învățare”, “Broșura de bune practici” și “Broșura cu planuri de lecții și activități extracurriculare”- vor ajuta la îmbunătățirea unor aspecte din sfera educației, precum:
– diversificarea vieții școlare
– creșterea motivației elevilor pentru un comportament activ în procesul școlar
– toleranță și respect între diferitele grupuri culturale-etnice și sociale;
– creșterea competenței profesionale a personalului didactic și aplicarea de metode și abordări moderne în activitățile școlare și extrașcolare;
– implicarea societății, a instituțiilor competente în rezolvarea problemelor și obiectivelor educaționale ale școlii.
Proiectele strategice creează “punți” de legătură între parteneri din mai multe țări cu scopul de a crește cooperarea internațională prin dezvoltarea de produse educaționale de calitate, inovatoare.