Primarul Mihai Chirica cere sprijinul parlamentarilor şi al Guvernului pentru realizarea proiectelor de investiţii ale oraşului

Primarul Mihai Chirica a trimis o scrisoare către fiecare parlamentar de Iaşi privind pricipalele proiecte de investiţii avute în vedere de autorităţile locale în acest an. Documente similare au fost trimise, de asemenea,  atât primului ministru, cât şi ministerelor de resort, în funcţie de domeniul de activitate (Guvern – Primului-Ministru, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Economiei, Ministerul Culturii şi Identităţiii Naţionale). Printre investiţiile propuse pentru acest an se numără Spitalul regional de urgenţe, autostrada Est-Vest, variantele ocolitoare ale şoselei de centură, realizarea unui parc industrial, construcţia unei baze sportive regionale, continuarea programului ANL, lucrări de consolidare şi reabilitare a clădirilor monument istoric, construcţia de noi terenuri de sport, investiţii în infrastructura de sănătate, etc. “Dezbaterea Legii Bugetului de Stat pentru anul 2017 reprezintă o oportunitate importantă pentru ca proiectele Municipiului Iași să beneficieze de finanțare guvernamentală. Prin prezenta adresă, vă rog să susțineți amendamente pentru includerea în Bugetul de Stat pentru anul 2017 a sumelor necesare pentru susținerea proiectelor de care comunitatea ieșeană are atâta nevoie”, afirmă primarul Mihai Chirica în document.

În ceea ce priveşte Spitalul Regional de Urgență Iași, şeful municipalităţii precizează că autorităţile locale s-au implicat activ în susținerea proiectului, înaintând către Ministerul Sănătății documentele necesare demarării acestui proiect important pentru Iași și întreaga zonă a Moldovei. “Rugămintea noastră este ca, în dezbaterile Bugetului de Stat pentru anul 2017, să susțineți finanțarea etapelor următoare privind continuarea acestui proiect”, se spune în scrisoarea adresată parlamentarilor de Iaşi.

De asemenea, Autostrada Ungheni – Iași – Târgu-Neamț – Târgu-Mureș, care ar urma să asigure legătura între Moldova și Transilvania este, în opinia autorităţilor locale, singura alternativă pentru traficul național și internaţional de tranzit care se va desfăşura între Coridoarele de Transport Pan-european nr. IV şi IX. “Necesarul de finanţare pentru obiectivul menţionat este de 4.071,00 milioane Euro, astfel: tronsonul Târgu-Mureș – Târgu-Neamț = valoarea estimată este de 2.942,00 milioane Euro. Perioada de realizare a Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic: 2017 – 2019; tronsonul Târgu-Neamț – Iași – Ungheni = valoarea estimată este de 1.129,00 milioane Euro. Perioada de realizare a Studiului de Fezabilitate și a  Proiectului Tehnic: 2017-2019. Perioada de execuție a lucrărilor: 2019 – 2022.  Față de cele prezentate, vă rugăm să întreprindeți demersurile necesare în vederea alocării fondurilor pentru acest obiectiv strategic din zona Moldovei”, precizează primarul Mihai Chirica.

Un alt proiect important, aflat în atenţia municipalităţii, îl reprezintă Variantele ocolitoare ale municipiului Iași.  “Este vorba de continuarea lucrărilor la obiectivul de investiții „Varianta de Ocolire a municipiului Iași – Etapa I – Varianta Sud”. Acestea au demarat în anul 2006, iar necesitatea continuării acestei investiţii este motivată de problemele pe care le creează prezenţa traficului greu şi foarte greu în zonele intens populate ale municipiului Iaşi. De asemenea, un alt factor care contribuie la necesitatea urgentării finalizării lucrărilor la varianta de ocolire îl constituie poluarea. Pentru finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiție sus menționat, vă rugăm să susțineți alocarea din Bugetul de Stat pentru anul 2017 a surselor de finanțare necesare (valoarea totală a devizului general pentru finalizarea lucrărilor la Etapa I – Varianta Sud = 421.867,00 mii lei cu TVA, din care valoarea C+M este de 355.408,00 mii lei cu TVA, defalcată astfel: Obiectul 2 – Varianta trafic greu, nod rutier Km 0+000 + iluminat intersecții Km 0+000 – Km 13+905 și parcare Km  11+ 600, în valoare de 91.475,00 mii lei cu TVA; Obiectul 3 – Varianta trafic greu, Sector Km 19+960 – Km 26+460, în valoare de 150.473,00 mii lei cu TVA;  Obiectul 4 – Varianta trafic ușor, sector Km 0+000 – Km 8+185, și penetrație Cartier Dacia, în valoare de 113.460,00 mii lei cu TVA). Totodată, prin Hotărârea de Guvern nr. 663/27.06.2007, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție „Varianta de ocolire a Municipiului Iași – Etapa a II-a – Varianta Nord”. Acest tronson de drum are o lungime de 30 km și necesită alocarea a 30 milioane de euro. La data elaborării Studiului de Fezabilitate, unul dintre criteriile avute în vedere în stabilirea traseului l-a constituit asigurarea accesului către Aeroportul Internațional Iași, în scopul deservirii prin mijloace auto de mare capacitate a zonei cargo. În contextul actual, ținând seama de amplasamentul stabilit pentru Spitalul Regional de Urgență Iași, realizarea acestor obiective de investiții reprezintă o prioritate și de aceea vă rugăm să susțineți alocarea de resurse financiare de la Bugetul de Stat pentru anul 2017, se arată în scrisoarea trimisă de primarul Mihai Chirica parlamentarilor de Iaşi, primului ministru şi membrilor Cabinetului.

Alte investiţii aflate pe lista autorităţilor ieşene pentru anul în curs sunt realizarea parcului industrial de la S.C. Fortus S.A, continuarea programului ANL în municipiul Iași, reabilitarea infrastructurii de sănătate din municipiul Iași, consolidarea, reabilitarea și modernizarea clădirilor monument istoric în care îşi desfăşoară activitatea în prezent o parte dintre şcolile şi grădiniţele din oraş.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;