CSM Politehnica Iaşi a încheiat cu o victorie seria meciurilor de pregătire din Antalya, după ce miercuri după amiază a învins cu scorul de 2-1 (0-0) formaţia bulgară Dunav Ruse, ocupanta locului VI la finalul turului în campionatul de la sud de Dunăre. Ieşenii au marcat prin Bole, in minutul 52, şi Vasile Gheorghe, în minutul 80, golul bulgarilor fiind reuşit în minutul 55. Meciul a fost unul foarte disputat, cu faze la ambele porţi, pe lângă cele două goluri, Iaşiul având şi două bare, prin Ciucur (minutul 25) şi Golubovic (minutul 67). Antrenorul Eugen Neagoe a trimis pe teren următoarea formulă de echipă: Grahovac – Bosoi, Frăsinescu, Mihalache, Ţigănaşu – Ciucur, V.Gheorghe, Răuţă, Ştefănescu – Bole, A. Cristea. În minutul 59, Golubovici i-a luat locul lui Ciucur, iar in minutul 75, Voicu, Ciucă şi Sato au intrat în locul lui Bosoi, Răuţă şi Ştefănescu. La finalul meciului, Eugen Neagoe era mulţumit de modul în care au evoluat elevii săi. “Şi azi a fost bine! Mă bucur că n-au existat accidentări, terenul a fost foarte bun, un nou test reuşit. Am întâlnit o echipă valoroasă, în faţa căreia am avut o evoluţie consistentă, cu două goluri, două bare şi alte ocazii clare. E drept că nu trebuia să primim gol. Adversarii au înscris imediat după ce noi am deschis scorul, a fost o uşoară relaxare, nu ne-am repliat destul de repede. Este şi oboseala acumulată, pentru că am avut antrenament şi dimineaţă”, a declarat tehnicianul pentru site-ul clubului. Neagoe a avut cuvinte de laudă şi la adresa jucătorilor veniţi în această iarnă la echipă. “S-au integrat bine şi jucătorii care au venit în ultima perioadă. Bojan a jucat bine astăzi, a fost aproape de a marca, deşi a acumulat puţină oboseeală după programul încărcat din ultimile zile. Pe Plămadă îl aştept să se refacă după accidentarea pe care a suferit-o anul trecut. E din ce în ce mai bine şi aştept să intre cât mai repede la antrenamentele cu ceilalţi băieţi”, a spus antrenorul Iaşiului. La final, Eugen Neagoe a făcut referire şi la condiţiile din cantonamentul din Antalya. “Sunt mulţumit. Am avut condiţii foarte bune, teren aproape de hotel. Am folosit autocarul doar când mergeam la meciuri. Băieţii s-au comportat corect, aşa cum trebuie. Îmi place cum au reacţionat, deşi nu a fost uşor, program încărcat cu antrenamente şi meciuri. Mai avem câteva lucruri de pus la punct până la primul joc oficial, vinerea viitoare, cu Pandurii. Chiar dacă nu mai mult timp până atunci, sper să reglam repede ceea ce ne interesează să punem la punct”, a afirmat Neagoe.
CSM Politehnica Iaşi a încheiat stagiul de pregătire din din Turcia neînvinsă, înregistrând trei victorii (1-0 cu Jagiellonia Bilaystok (Polonia), 2-0 cu Vereia Stara Zagora (Bulgaria), 2-1 cu Dunav Ruse (Bulgaria) şi două egaluri (0-0 cu Şahtior Karagandî (Kazahstan) şi 3-3 cu FC Tosno (Rusia). După meciul de miercuri, cu Dunav Ruse, fotbaliştii de la CSM Politehnica Iaşi vor efectua joi două antrenamente, unul în cursul dimineţii şi un altul după amiază, urmând ca vineri să revină la Iaşi. După o zi de pauză, aceştia vor relua pregătirile duminică dimineaţă la Stadionul “Emil Alexandrescu” în perspectiva meciului de vineri, 3 februarie, de la ora 17.30, din deplasare, în compania formaţiei Pandurii Târgu Jiu.