In perioada 21-30 aprilie 2013, la Iasi se va desfasura Campionatul Mondial de Amatori la Sah. Competitia este organizata sub patronajul Federatiei Mondiale de Sah (FIDE), Federatiei Europene de Sah (ECU), Federatiei Romane de Sah, Primariei Municipiului Iasi si Fundatiei Sportului Iesean de catre Asociatia Judeteana de Sah Iasi, cu ajutorul oferit de Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Iasi, Hotel Moldova si C.S. „Politehnica” Iasi si a partenerilor media locali si nationali.
1. Grupurile ţintă:
· Grupul ţintă principal: 300 sportivi „amatori”, din toata lumea, campioni nationali (masculin si feminin) la categoria ELO < 2000; estimam participarea unui numar de 300 sportivi din peste 50 tari.
2. Loc de desfăşurare: Competitia se va desfasura in perioada 21-30 aprilie 2013, in Sala Polivalenta din Iasi sau la Palas, intre orele 15.30 – 20.00.
3. Regulamentul de desfasurare:
· se vor juca 9 partide, sistem elvetian, in comun baieti si fete;
· timpul de joc este de 1h 30 minute cu bonus 30 secunde/mutare pentru fiecare participant (aproximativ 4 ore/partida);
4. Obiective, justificare:
· promovarea Romaniei la nivel mondial din punct de vedere sportiv, turistic si cultural;
· promovarea Iasului ca si Capitala a Sahului Mondial;
· dezvoltarea sahului national si iesean;
· realizarea unui eveniment nou (primul Campionat Mondial de seniori organizat in Romania) si cu impact mare in lume, Europa si Romania. Am organizat in 2012 Campionatul Mondial Scolar la care au participat 503 sportivi din 38 tari;
· atragerea cetatenilor Municipiului Iasi catre sah si catre desfasurarea unor activitati sociale, culturale, sportive ce pot duce la dezvoltarea unitatii si colaborarii civice.
Campionatul European de Tineret pe Echipe
Ca o recunoastere a bogatei activitati a miscarii sahistice iesene atat pe plan national cat si international, Federatia Europeana de Sah a ales din nou Iasul pentru desfasurarea Campionatului European de Tineret pe echipe in 2014.
Trebuie sa amintim aici de succesul din 2011 cand aceeasi competitie organizata in premiera la Iasi a fost un real succes: o organizare desavarsita si rezultate pe masura. Echipele romanesti au avut in componenta doi jucatori extraordinari, componenti ai echipei CS Politehnica Iasi: Irina Bulmaga si Vlad Stegariu ce au contribuit decisiv la aurul feminin si bronzul masculin.
Tot in 2011 si tot in premiera, Iasul a primit cu mandrie membrii Board-ului ECU, conducerea Federatiei Europene de Sah, ce si-au tinut in orasul moldav una dintre cele mai importante sedinte din 2011.
Asadar Iasul se instaleaza pe o pozitie fruntasa pe harta sahului european, an de an reusind pentru iubitorii acestui minunat sport sa aducem o competitie de anvergura la noi acasa.
Speram ca in anii ce vor veni (2015, 2016) sa oferim alte surprize, proiectele fiind deja in derulare propuse la Federatiile Europene si Mondiale.
Olimpiada de Sah
De departe cea mai importanta competitie mondiala, OLIMPIADA de Sah aduce la startul ei peste 170 de tari de pe tot mapamondul. Bineinteles toate aceste echipe au in componenta cei mai buni jucatori, marii maestrii de top mondial vor fi cu totii in competitie. Ideea este mai veche si se doreste a fi pusa in valoare mai ales dupa succesele celorlalte competitii de amploare organizate in Iasi: Campionatul European de Tineret pe Echipe 2011, Campionatul Mondial Scolar 2012, Campionatul Mondial de Amatori 2013 si speram ca lista sa nu se opreasca aici.
Pentru a avea onoarea de a organiza OLIMPIADA de SAH trebuie sa ne luptam cu mai multe orase din intreaga lume si sa demonstram tuturor ca avem capacitatea de a o duce la capat cu succes. Se organizeaza o licitatie cu cel putin 4 ani inainte si in cazul in care Romania o va primi va trebui, in plus, sa organizeze Cupa Mondiala – cea mai importanta competitie mondiala de seniori!, dar si Congresul Federatiei Mondiale de Sah (FIDE) – momentul in care se iau deciziile cele mai importante pentru sahul mondial.
Dupa un asemenea concurs Iasul si Romania vor castiga o imagine foarte buna, vom demonstra ca putem face orice competitie de orice nivel si cu siguranta vom atrage si mai multi romani, adulti si copii, spre sah.
1 Decembrie 2012 – Iasi- Chisinau – Cernauti
Primaria Muncipiului Iasi impreuna cu Asociatia Judeteana de Sah Iasi impreuna cu primariile din Cernauti, Chisinau si asociatiile judetene de sah din aceste orase au hotarat sa organizeze, de Ziua Nationala a Romaniei un meci simbolic de sah intre IASI – CHISINAU – CERNAUTI.
Se va desfasura chiar sambata 1 decembrie si vor participa atat copii cat si adulti. Fiecare echipa va fi “condusa” de domnii primari si se va disputa la 10 mese. De fapt este un prim pas dintr-un proiect de strangere a relatiilor cu orasele din Moldova (Chisinau, Balti, Ungheni), dar si cu Cernauti, stiindu-se mai ales bunele relatii ale Asociatiei Judetene de Sah Iasi cu cluburile de sah din aceste orase. Meciul se va desfasura simultan atat in Iasi cat si in celalalte orase, Iasul avand delegatie atat la Chisinau cat si la Cernauti.