Echipa Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi s-a calificat în marea finală a competiţiei Energy Challenge 2017, competiţie dedicată studenţilor dornici să contureze noi modele de afaceri pentru lumea dinamică și în continuă schimbare a energiei. Alături de studenţii ieşeni, în marea finală s-au mai calificat echipele universităţilor tehnice din București, Cluj Napoca, Ploiești, Târgu Mureș și Timișoara. Ediţia 2017 a Energy Challenge este dedicată tuturor studenților la zi de la facultăţile din România, nivelul licenţă şi master. Prima etapă a Energy Challenge 2017 a adunat idei și soluții tehnice inedite din partea a 17 echipe din şase centre universitare din țară, respectiv București, Cluj Napoca, Iași, Ploiești, Târgu Mureș și Timișoara. Lucrările propuse au fost analizate de un juriu format din specialiști E.ON, în etapa următoare calificându-se nouă echipe dintre cele înscrise în competiție. Potrivit organizatorilor, echipele finaliste vor participa în perioada 27 februarie-3 martie, la Târgu Mureș, la un training specializat – Energy Challenge Academy, ocazie cu care vor afla mai multe informații despre piața de energie și Grupul E.ON în România. Totodată, echipele vor avea posibilitatea de a dezvolta ideea cu care s-au înscris în concurs sau de a primi sfaturi de la specialiștii în domenii tehnice și resurse umane. Marea finală va avea loc în luna aprilie, la Târgu Mureș, și va desemna cele mai bune 3 proiecte ale ediției Energy Challenge 2017, respectiv, câștigătorii premiilor puse în joc. Energy Challenge a debutat în 2015 pe plan local, la Cluj Napoca, iar în 2016 s-a extins şi la Iaşi, antrenând zeci de studenţi. În 2015, proiectul câştigător a fost PCM – Phone controlled meter (integrarea unui Modem GSM/GPRS pentru a efectua controlul de la distanță prin intermediul rețelei de telefonie mobilă) iar membrii echipei Team der Zukunft au primit câte o tabletă iPad. În 2016, membrii echipei câştigătoare, Future Energy, au beneficiat de o vizită de lucru la sediile E.ON din Malmo-Suedia şi Danemarca-Copenhaga unde au vizitat parcuri eoliene și puncte de lucru cu infrastructura de E- mobility. Totodată, tinerii au testat maşinile Tesla în Danemarca întrucât proiectul câştigător Car to grid a avut ca temă conectarea la reţea a maşinilor electrice.
Echipa Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi s-a calificat în finala Energy Challenge 2017
Filed in: Educație, Informațía zilei