ERA dedică acest final de săptămână celor ce apreciază obiectele unicat, lucrate manual, cu multă atenție și grijă. De la bijuterii și cadouri hand-made, la porturi tradiționale populare din diferite zone ale țării, toate vor putea fi admirate începând de joi, 8 noiembrie, și până duminică, 11 noiembrie 2012. Târgul „I love handmade”, care se va desfășura sâmbătă și duminică își va întâmpina oaspeții cu produse executate manual de artiști artizani. Doamnele, de exemplu, își vor putea personaliza rochiile din garderoba proprie cu ajutorul recomandărilor Mihaelei Iacob, cea care accesorizează și creațiile Irinei Schrotter. De asemenea, vizitatorii vor mai putea admira și cumpăra pentru cei dragi tablouri, ceasuri, cutiuțe de cadouri, picturi pe lemn sau sticla de Murano. Cei mici vor putea fi răsfățați cu papioane și cordelute, create special pentru ei. Expozitia meșteșugurilor tradiționale, care va începe joi, 8 noiembrie, și va dura până duminică, 10 noiembrie, propune ieșenilor o călătorie prin zonele României, unde tradiția este la ea acasă. Evenimentul va aduce laolaltă meșteșugari și meșteșuguri autentice din toate colțurile țării. ERA Shopping Park Iași, cel mai mare retail park construit în afara Bucureștiului, este deschis de patru ani. În acest moment sunt inaugurate Galeriile ERA (11.000 mp, 62 magazine), hypermarketul Carrefour (15.440 mp), magazinul Altex (3.565 mp), Praktiker DIY (9.350 mp), Mobexpert (7785 mp) și Decathlon (4500 mp). Shopping Park Iaşi va beneficia până la finalul proiectului de o investiție de 175 milioane de EUR, ajungând la o suprafață construită de peste 150.000 mp, o suprafaţă închiriabilă de 116.000 mp şi 3 600 locuri de parcare.
Final de săptămână cu bijuterii hand-made și meșteșugari tradiționali la ERA Shopping Park
Filed in: Economic