Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” derulează un parteneriat cu o firmă înfiinţată de propriii elevi

În acord cu tendinţele actuale ale educaţiei, îndreptate spre utilizarea tehnologiei ca mijloc de învăţare şi dezvoltare, începând cu 15 februarie 2017, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” derulează un parteneriat cu SkyCity Network SRL.
La numai doi ani de la primul lor contact cu lumea afacerilor, Răzvan Bîrgăoanu, Mugur Tomiţă şi Răzvan Apostu, acum elevi în clasa a XII-a, sunt totodată reprezentanţi ai SkyCity Network SRL, firma pe care au întemeiat-o pe cont propriu. Ei vin cu iniţiativa de a încheia un acord de parteneriat cu CNER, care să întărească legăturile din mediul educaţional şi să deschidă o perspectivă cât mai bună asupra orientării elevilor în faţa noilor provocări ale sistemului actual de învăţământ.
Colaborarea constă în crearea şi organizarea unei platforme educaţionale, cu rolul de a face posibilă învăţarea limbajelor de programare care necesită executare la nivel de server. Aceasta înseamnă că elevilor CNER li se deschide opţiunea de a învăţa PHP, MySQL, HTML, CSS cu ajutorul unui cont de acces la unul dintre serverele SkyCity Network SRL. Platforma este realizată și utilizată din luna octombrie 2016 și permite elevilor, deocamdată celor din clasa a XII-a A, să lucreze direct la nivel de server.
Iniţiativa celor trei băieţi de a pune la dispoziţia şcolii resursele firmei pe care o reprezintă nu numai că aduce un beneficiu academic instituţiei datorită îmbogăţirii posibilităţilor de învăţare, dar şi iniţiază o nouă şansă pentru toţi elevii colegiului pasionaţi de antreprenoriat, aflaţi în căutare de oportunităţi, care, după cum se observă, sunt mai aproape decât par.
Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;