5:32 pm - Thursday November 24, 4394

Premii care invită la mișcare, de Ziua Femeilor, la Iulius Mall: abonament pentru un an de fitness, opt smartwatch Fitbit Blaze și sute de alte cadouri


Ready for Spring? Iulius Mall Iași pune începutul lunii martie sub semnul feminității și al mișcării. Pentru că venirea primăverii este prilejul ca sportul să intre în tabieturile femeilor, de 8 martie, Iulius Mall le oferă premii care le invită la mișcare: un abonament pentru un an la complexul de fitness Oxygen, o bicicletă eliptică, opt smartwatch Fitbit Blaze și sute de alte surprize.

Toate doamnele și domnișoarele își doresc să se mențină într-o formă de invidiat, așa că Iulius Mall Iași le vine în întâmpinare și le propune să sărbătorească venirea primăverii prin sport. Campania „Ready for Spring” se desfășoară în perioada 1 – 8 martie 2017 și se adresează tuturor clienților care fac cumpărături în valoare de minimum 100 de lei din magazinele Iulius Mall Iași. Zilnic, primii 100 de participanți vor fi răsplătiți cu premii instant, la roata norocului: abonamente pentru o lună la complexul Oxygen, vouchere la magazinul Sport Vision, seturi pentru badminton, cosmetice Avon, shake-uri revitalizante Ants n Bees, căști sau băuturi energizante. În plus, în fiecare zi va fi desemnat, prin tragere la sorți, câștigătorul unui smartwatch Fitbit Blaze, care să îi indice cu exactitate performanțele.

Alți doi clienți norocoși vor fi desemnați de Ziua Femeii, în urma extragerilor tombolei „Ready for Spring”. Unul va primi din partea Iulius Mall Iași un abonament all inclusive pentru un an la Oxygen, cu acces la toate facilitățile complexului, iar celălalt va câștiga o bicicletă eliptică, cu ajutorul căreia să se poată bucura de mișcare și acasă.

În această primăvară, Iulius Mall Iași te ajută să îmbini marile tale pasiuni: cumpărăturile și sportul.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;