Expoziția “Iași, Oraș Regal”, la Senatul României

În foaierul Sălii de plen a Senatului României a avut loc luni seara vernisajul expoziției de fotografii și documente de arhivă “Iași, Oraș Regal”, manifestare organizată în parteneriat cu Casa Regală a României, pentru marcarea aniversării Centenarului “Iași – Capitala Regatului României 1916-1918”. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Alteței Sale Regale Principesa Maria a României, a președintelui Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, a Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal, a Nunțiului Apostolic în România, Monseniorul Miguel Maury Buendía, cărora li s-au alăturat parlamentari, membri ai corpului diplomatic și alți reprezentanți de marcă ai societății românești. Curatorul expoziției, senatorul ieşean Iulia Scântei, vicepreședinte al Senatului României, a făcut oficiile de gazdă cu prilejul vernisajului și a prezentat contextul în care s-a născut inițiativa acestei expoziții. “Astăzi, am reunit în foaierul Sălii de plen a Senatului României, o Românie unită cu două Capitale, Capitala istorică, Iași și Capitala actuală, București (…) Am dorit să refacem cu această expoziție atât un moment vizual istoric, cât și un moment muzical. Atunci când, în 1916, s-a decis mutarea Capitalei pentru doi ani la Iași, Iașiul a devenit casa românilor refugiați din sudul țării, casa armatei române, a membrilor familiei regale, sediul Guvernului și a Parlamentului României, iar Majestatea Sa Regele Ferdinand și-a stabilit reședința la Iași, la Muzeul Unirii de astăzi, în timp ce Regina Maria și-a stabilit reședința în clădirea identificată azi ca Palatul Copiilor. În prima seară pe care a petrecut-o la Iași, Majestatea Sa Regele Ferdinand a oferit un concert de onoare, avându-l ca invitat pe generalul Berthelot și pe George Enescu, bun prieten al familiei regale, care a susținut atunci în onoarea invitaților și a majestăților lor un recital autentic”, a afirmat senatorul Iulia Scântei. Ea a subliniat că “la Iași s-a născut România, mai întâi în 1859, o dată cu Unirea Principatelor Române și, mai târziu, la Iași a renăscut România în 1918, când, odată cu Marea Unire, un vis politic a devenit realitate pentru toți românii. De aceea, Iașiul este declarat și recunoscut astăzi drept capitala renașterii naționale. Scopul expoziției «Iași, oraș regal» este acela de a aduce un omagiu Iașului de acum 100 de ani, dar și de a onora sacrificiul ieșenilor, care au oferit o casă unui număr de aproape un milion și jumătate de români refugiați, o casă armatei române, o casă răniților de război și mutarea întregii administrații politice la Iași. Iași a devenit, cum spunea Nicolae Iorga, «capitala rezistenţei până la capăt». Expoziția va rămâne în foaierul Senatului României până pe 31 martie, organizatorii intenționând să transforme expoziţia într-una itinerantă.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;