Conducerea Universităţii Tehnice a aprobat noile cuantumuri ale burselor studenţeşti

Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a stabilit noile cuantumuri ale burselor studenților, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 2/2017, care stipulează suplimentarea cu 50% a fondului de burse și metodologia de aplicare stabilită prin Ordinul de Ministru nr. 3392/27.02.2017. Astfel, studenții Universității Tehnice vor putea primi burse cuprinse între 458 și 1.200 de lei. După cum afirmă reprezentanţii universităţii, cele mai mari burse , în valoare de 1.200 de lei, vor fi cele de performanță, care se acordă pe bază de concurs studenților cu cele mai mari medii, cu rezultate pe partea de cercetare științifică sau inovare și alte merite la nivel științific și didactic. Bursele de studiu se vor numi de acum înainte burse de merit, valoarea minimă a acestora fiind de 459 de lei, în timp ce valoarea maximă va fi de 1.092 de lei, oferindu-se proporțional cu media semestrială. Facultățile din cadrul universității vor avea alocări financiare diferite și vor stabili valori diferite ale burselor cuprinse între cuantumul minim și cel maxim determinate de universitate. La nivelul întregii instituții de învățământ superior vor fi acordate burse la aproximativ 30% dintre studenți.  La nivelul universității s-a decis ca studenții să obțină cel puțin media 7, în ceea ce privește disciplinele studiate în semestrul anterior, pentru a putea primi bursă, facultățile putând însă stabili drept criteriu o medie mai ridicată, de 8 sau 8,50. “Sunt facultăți care au foarte mulți studenți cu medii mari și ar fi imposibil să le dea la toți care au media mai mare de 7. De aceea, ele pot ridica pragul în funcție de necesitate. Pentru licență și master se vor acorda burse de performanță, de merit, sociale, sociale ocazionale, speciale și burse pentru stagii universitare și postuniversitare în vederea susținerii mobilităților temporare efectuate în unități și instituții din țară și străinătate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cezar Oprișan, prorector responsabil de relația cu studenții în cadrul Universităţii Tehnice Iaşi. Astfel, fiindcă legislația precizează că bursa socială trebuie să fie mai mică decât cea de merit, ea va avea valoarea de 458 de lei, cu 1 leu mai puțin decât bursa de merit. Fondul burselor sociale poate fi însă suplimentat din surse extrabugetare, în special pentru studenții orfani sau care suferă de boli cronice, ele putând ajunge până la 578 de lei. Bursele sociale pot fi oferite doar studenților care nu au împlinit încă vârsta de 35 de ani. Bursa specială va avea valoarea de 600 de lei și va fi acordată în situațiile deosebite care vor apărea la universitate – cum ar fi performanțe sportive sau cultural-artistice remarcabile. „Această creștere asigură și studenților posibilitatea de a desfășura o activitate mult mai bună în cadrul universității, atât pe plan social, cât și pe plan didactic. Mai sunt și alte resurse care le vin în ajutor, gratuitatea pe partea de transport, fie cel local, fie cel extern, pe calea ferată. Însă este o creștere semnificativă și ar trebui să îi mobilizeze mult mai mult pentru a învăța”, a completat prof. univ. dr. ing. Cezar Oprișan.  Au fost reglementate și modificările la nivelul burselor pe care le vor primi doctoranzii. Și aici se înregistrează o creștere, mai exact de 400 de lei, doctoranzii de la buget, cu bursă, primind 1.450 de lei în primii doi ani de studiu și 1.680 în anul al III-lea.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;