„Ora Pământului” sărbătorită la Iași

Pe 25 martie 2017 se va desfășura evenimentul „Ora Pământului”, cea mai mare mișcare voluntară de mediu la nivel mondial. Pentru a noua oară consecutiv, WWF România încurajează cetățenii, ONG-urile, companiile, instituțiile publice și centre culturale din toată țara să stingă lumina timp de o oră, între orele 20.30 și 21.30.

Municipiul Iași, alături de alte orașe din România, se va alătura astfel altor peste 7.000 de orașe din mai mult de 160 de țări, pentru a arăta că dorește mai multă determinare și acțiuni concrete din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu.

Anul acesta mesajul și îndemnul pentru comunitatea Earth Hour din România este, în continuare, „Dăruiește naturii din energia ta”. WWF România, împreună cu Primăria Municipiului Iași, invită pe cât mai mulți ieșeni să stingă luminile în case și să iasă la o tură cu bicicleta, o alergare scurtă sau o simplă plimbare simbolică prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia, colegii.

Manifestările în cadrul „Earh Hour” 2017 se vor organiza la Palatul Culturii din Iași:

– stingerea luminilor  în intervalul orar 20.30-21.30. Se va stinge iluminatul arhitectural al Palatului Culturii, clădire monument istoric și simbol al orașului Iași;

Recital Cantus Mundi România si Asociația „Iubire și Încredere” Iași:

  1. Corul Angeli – dirijor Mirela Palamariu;
  2. Corul Mini Angeli – dirijor Ovidiu Manolache;
  3. Corul Musica Viva – dirijor Daniela Doroșincă;
  4. Corul National Junior – dirijor Antoaneta Luchian.

Partenerii evenimentului: Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Primăria Municipiului Iași, Asociatia „Iubire și Incredere” Iasi, Cantus Mundi.

Toate muzeele și instituțiile din cadrul Complexului Muzeal Național Moldova se alătură evenimentului internațional Ora Pământului prin stingerea iluminatului în intervalul orar 20.30-21.30.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;