O nouă ediţie Business Days la Iaşi

Cea de-a 26-a ediție Business Days, eveniment organizat cu sprijinul Primăriei municipiului Iași și a Palatului Culturii din Iași, va avea loc în perioada 5-6 aprilie 2017, la Congress Hall Palas Iași și la Palatul Culturii din Iași, anunţă organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă. Luni, 3 aprilie, la ora 12.00, în Sala Mare a Primăriei Iaşi este programată conferinţa de presă prilejuită de deschiderea ediţiei din acest an a Business Days, manifestare creată cu scopul de a ajuta mediul de afaceri regional să găsească răspunsuri la provocări, soluţii la probleme şi oportunităţi de dezvoltare personală, profesională şi a afacerilor. Evenimentele Business Days sunt recunoscute pentru faptul că pe durata lor creează diverse contexte care încurajează interacţiunea dintre participanţi, speakeri şi parteneri, generând numeroase oportunităţi reale de business. “Printre subiectele discuției abordate în cadrul conferinței de presă  menționăm: rezultatele studiului de piață realizat de Business Days în preambulul ediției 26 Business Days, ce va avea loc în perioada 5-6 aprilie 2017 în Iași, radiografia evoluției mediului de business din Iași și din zona de Nord-Est a României pe parcursul celor cinci ani de când Business Days organizează evenimente în regiune, în baza concluziilor relevate de cercetările de piață efectuate în acești ani și în baza observațiilor făcute prin interacțiunea cu mediul economic și societate în această perioadă, o prezentare succintă a ediției aniversare Iași Business Days 2017 și a noutăților pe care le va aduce această ediție”, precizează organizatorii. Invitații la conferința de presă sunt: Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, Lăcrămioara Stratulat, director general al Palatului Culturii Iași, Dan Schipor, partener în cadrul BDO Business Advisory Iași, reprezentant al mediului de afaceri ieșean, Amalia Georgescu, purtător de cuvânt și partener Business Days în regiunea de Nord-Est a României, şi Laszlo Pacso, presedinte şi fondator Business Days. Până în prezent, la evenimentele Business Days au luat parte, cumulat, peste 30.000 de participanţi din ţară şi străinătate. Conform estimarilor extrapolate din chestionarele de feedback completate de participanţii la evenimente, Business Days a contribuit cu peste 500.000.000 euro la creşterea reală a economiei României, prin crearea contextelor de generare de oportunităţi de afaceri.  Fiecare ediţie Business Days a contribuit, în ultimii ani, cu cel puţin 25.000.000 euro la creşterea economiei regionale.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;