Universitatea Tehnică va avea un reprezentant în Consiliul General al ARACIS

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va avea un reprezentant în Consiliul Agenției Române pentru Asigurare Calității în Învățământul Superior (ARACIS), după ce prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică, a câștigat concursul desfășurat săptămâna trecută. În competiție s-au depus dosare în care candidații au încercat să pună în evidență experiența în domeniul asigurării calității în învățământul superior și să demonstreze performanțele profesionale. Ulterior, a avut loc și un interviu derulat pe parcursul a două zile în sesiuni a câte 30 de minute, în care candidații trebuiau să facă o prezentare a propriilor activități și a propunerilor de creștere a activității ARACIS în perioada următoare. Au fost 20 de candidați pe cele 12 locuri. Astfel, pentru prima dată de la funcționarea consiliului, Iașul va avea doi reprezentanți, pe lângă prof. univ. dr. Neculai Seghedin intrând în consiliu și profesorul Gheorghe Grigoraș, reprezentant al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. “Aventura mea în domeniu a început în 2006, când am intrat în Comisia de asigurare a calității în universitate, iar după aceea am condus Departamentul de evaluare și asigurare a calității în Politehnică, în prezent fiind desemnat de rector ca președinte al acestei comisii”, a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin.  Prorectorul TUIASI este de patru ani membru permanent al comisiei de evaluare instituțională din ARACIS, evaluând 15 universități în calitate de coordonator al echipei de experți sau de evaluator instituțional. “Am evaluat universități tehnice, comprehensive, militare, confesionale. A fost o experiență briliantă pentru mine sub aspect profesional și uman, pentru că am învățat extrem de multe lucruri pe care nu puteam să le învăț decât prin contactul direct cu aceste instituții. Munca în domeniul asigurării calității este o activitate foarte bogată pe care o desfășor cu toată convingerea și plăcerea”, a completat prorectorul TUIASI.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;