Mediplus, cea mai mare companie de distribuţie de medicamente din România, a organizat miercuri, 5 aprilie, la Iaşi, Conferinţa Regională dedicată farmaciştilor din judeţul Iaşi. Peste 150 de farmacişti au acceptat invitaţia Mediplus la dialog, participând la o serie de sesiuni de prezentări ştiinţifice, precum şi la un panel de discuţii pe teme farmaceutice actuale. “De 16 ani, Conferinţele Regionale Mediplus au devenit o tradiţie pentru mediul farmaceutic. Prin intermediul acestora, dorim să le oferim farmaciştilor din întreaga ţară un cadru formal pentru prezentarea şi dezbaterea unor teme de actualitate pentru piaţa farmaceutică din România”, a declarat Sorin Mirică, Business Unit Director Mediplus. În debutul manifestării, prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuliasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, a susţinut o prezentare ştiinţifică intitulată “Dilema tratamentului oncologic: să distrugi sau să repari celula canceroasa?, după care, în partea a doua a manifestării, în cadrul sesiunii de prezentări de teme de actualitate din industria farmaceutică şi a unor subiecte de interes atât pentru autorităţile locale, cât şi pentru farmaciştii prezenţi la conferinţă, au luat cuvântul Doiniţa Mela Cocriş, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Suceava şi vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România, Gabriela Tătărângă, din partea Colegiului Farmaciştilor Iaşi şi Dan Chirvasă, reprezentant ANMDM Iaşi. “Este o plăcere pentru mine să particip la Conferinţele Regionale Mediplus şi să am alături colegi din toată ţara. Astăzi, la Iaşi, prezentările susţinute de distinşii invitaţi au demonstrat că pentru consolidarea relaţiei dintre farmacist şi pacient este nevoie de multă empatie şi o comunicare constantă”, a afirmat prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuliasa. Conferinţa Farmaceutică Mediplus de la Iaşi face parte dintr-o serie de evenimente reunite sub numele „Conferinţele Regionale Mediplus”, care se vor desfăşura pe parcursul anului 2017 în 12 dintre cele mai importante oraşe ale ţării, respectiv Bacău, Iaşi, Timişoara, Oradea, Galaţi, Constanţa, Cluj, TârguMureş, Sibiu, Braşov, Craiova şi Bucureşti, Mediplus, parte a GrupuluiA&D Pharma, este liderul pieței de distribuție farmaceutică din România de mai bine de zee ani. Activitatea sa a început în anul 1994, la Cluj, prin Plurifarm, devenită ulterior divizie distinctă în cadrul companiei Mediplus. În 1997 se înființează Mediplus, care reunește mai multe divizii de import, distribuție și promovare a produselor farmaceutice eliberate fără prescripţie medicală (OTC), devenind ulterior distribuitor de portofoliu complet de produse farmaceutice, parafarmaceutice şi cosmetice. Din 2003, Mediplus are un sistem certificat de management al calității. În prezent, este certificat de către TUV Rheinland în conformitate cu standardul ISO 9001: 2008. Anual, Mediplus livrează în România aproximativ 185 de milioane de unităţi de produse farmaceutice, desfăşurându-şi activitatea la nivel naţional prin cele 11 depozite locale, conectate la Centrul National Logistic din Bucureşti. Compania a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de peste 888 milioane de euro.
Peste 150 de farmacişti au participat la Conferinţa Regională Mediplus, desfăşurată la Iaşi
Filed in: Informațía zilei, Sănătate