Autorităţile locale, în stare de alertă din cauza vremii nefavorabile prognozate de meteorologi

Având în vedere atenționarea meteorologică de cod galben pentru intervalul 19 aprilie, ora 18.00 – 21 aprilie, ora 10.00, prefectul Marin Şerbescu a convocat miercuri o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia a solicitat mobilizarea tuturor resurselor din partea instituțiilor cu responsabilități în gestionarea unor astfel de situații, respectiv Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași, Inspectoratul de Poliție Județean, furnizori de utilități (electricitate, gaz, alimentare cu apă), Serviciul de Ambulanță. “Fiecare instituție din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență trebuie să fie pregătită să intervină, dacă va fi cazul, conform atribuțiilor legale ce îi revin. Totodată, am dispus și transmiterea unui set de măsuri care trebuie aplicate în fiecare unitate administrativ teritorială. Astfel, la nivelul fiecărui comitet local pentru situații de urgență se vor avea în vedere următoarele acțiuni: asigurarea permanenței pe timpul atenționărilor/avertizărilor meteorologice /hidrologice, avertizarea populației, cu prioritate a locuitorilor din zonele cu risc, informarea populației cu privire la anumite aspecte privind riscurile producerii de evenimente specifice sezonului de iarnă, monitorizarea evoluției fenomenelor meteorologice periculoase pentru a interveni în timp util la apariția unor situații de urgență, pregătirea mijloacelor și materialelor pentru intervenție, asigurarea scurgerii apelor mari pe cursurile de apă permanente și nepermanente din localități, realizarea și întreținerea șanțurilor și rigolelor de scurgere a apelor pluviale, îndepărtarea materialului lemnos, a rumegușului și a deșeurilor menajere existente pe cursul formațiunilor torențiale, pe malurile cursurilor de apă din zona localităților și din zona podurilor și podețelor, supravegherea permanentă a zonelor critice de pe cursurile de apă, atât cele identificate în cadrul acțiunii de verificare a stării tehnice și funcționale a lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundațiilor, cât și a celor menționate în planurile locale de apărare împotriva inundațiilor, pentru situația în care vor fi prognozate creșteri importante de debite și niveluri pe cursuri de apă, transmiterea rapoartelor operative privind efectele fenomenelor hidrometeorologice periculoase”, a declarat prefectul Marian Şerbescu. Potrivit ANM, în data de 19 aprilie, între orele 04.00 – 18.00, la nivelul întregii ţări vor avea loc precipitaţii abundente, ninsori şi depunere de strat de zăpadă la munte, precum şi intensificări ale vântului. În intervalul menţionat, precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală urmând să depăşeacă 50…55 km/h. Joi, 20 aprilie, şi vineri, 21 aprilie, vreamea deosebit de rece va cuprinde întreaga regiune a Moldovei, temparatura urmând să coboare în cursul nopţii până la valori de zero grade, în timp ce valorile maxime diurne nu vor mai depăşi valoarea de şase grade Celsius.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;