Centrul Cultural German (CCG) din Iaşi îi invită pe iubitorii celei de-a şaptea arte la o Seară de Film German, miercuri, 26 aprilie, începând cu ora 18.00, în Sala “Bertolt Brecht” a CCG, ocazie cu care va fi prezentat filmul german “Whisky cu vodcă”, în regia lui Andreas Dresen, din anul 2009.„Whisky cu votcă” este o tragi-comedie melancolică despre efemeritatea viselor, minciunile mari și mici din viață și despre dragostea pentru film. Otto Kullberg un actor celebru, extrem de popular mai ales în rândul femeilor este o persoană căreia îi place să fie în centrul atenţiei. Cu toate acestea, el are o problemă: ocazional bea prea mult. Când se îmbată în timpul filmărilor la noul său film din anii 1920 „Tango pentru Trei“ și cade în fața camerei, producătorul se teme că acesta ar putea eșua complet din cauza problemei sale cu alcoolul. Din dorinţa de a-l motiva într-un mod neobișnuit pe actorul egocentric, producătorii îl angajează pe Arno Runge ca actor substitut. De acum înainte, toate scenele sunt filmate de două ori, situație care devine un pic umilitoare pentru ambii actori. Otto trebuie să lupte acum nu numai pentru rolul său în film și în duelul actoricesc cu noul venit – ci şi în viața reală, unde lucrurile sunt pe dos. În lupta dintre actori nimeni nu vrea să piardă. Toată lumea iubește adevărul și fiecare dintre ei minte. Filmul va fi subtitrat în limba engleză, intrarea spectatorilor fiind liberă.