Gală aniversară prilejuită de împlinirea a 97 de ani de la înfiinţarea Ateneului Tătăraşi

Marți, 25 aprilie, ieşenii sunt invitaţi la Gala Aniversară „Unire prin cultură”, prilejuită de împlinirea a 97 de ani de la înființarea Ateneului Tătăraşi.  Acest moment important din istoria evoluției Ateneului va fi punctat prin evenimente ce vor așeza, o dată în plus, această importantă instituţie pe axa culturală ieșeană. În cadrul Galei Aniversare își vor da concursul soprana Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată, solistă a Operei Naționale Române Iași, câştigătoare a  premiului  la categoria „Cel mai bun debut feminin” la Gala Premiilor Operelor Naţionale, ediţia a II-a, cu rolul Violettei Valery din opera „La traviata” de Giuseppe Verdi, mezzosoprana Maria Jinga, solistă a Operei Naționale Bcurești, ce a cucerit prin arta sa, scene din Italia, Franța, Anglia, Elveția, Grecia, Ungaria, Danemarca, dar și premiul pentru cea mai bună solistă lirică la Gala Premiilor Operelor Naționale, ediția a IV-a, pentru rolul Dorabella din spectacolul „Così fan tutte” de Wolfang Amadeus Mozart, tenorul Andrei Fermeșanu, solist al Operei Naționale Române Iași din anul 2012, remarcat și lăudat pentru calitățile sale artistice încă de la primele roluri jucate, baritonul Jean Kristoff Bouton, unul dintre cei mai apreciați soliști ai Operei Naționale Române Iași, dar și cunoscut al scenelor internaționale: Opera din Nisa și Opera dinToulon, toţi aceşti artişti urmând să evolueze sub bagheta artistică a Maestrului Dirijor Ciprian Teodorașcu, dirijor al Operei Naționale București din anul 2002. Acompaniamentul artiștilor va fi asigurat de către Liber Artis Orchestra, formaţie alcătuită din 21 de tineri absolvenți ai  Universității de Arte „George Enescu” și angajați ai Operei Naținale Române Iași și ai Filarmonicii Moldova Iași, care au pus bazele, singuri, unei noi orchestre. Artiștii și-au propus să prezinte un alt tip de manifestare muzicală, în cadrul căreia interacțiunea cu publicul să fie o transformare a manierei clasice în care se desfășoară reprezentațiile artistice muzicale. Evenimentul se va bucura, de asemenea, de prezența actorilor Ateneului din Iași, care vor prezenta momente din cele mai cunoscute și apreciate spectacole ale Ateneului și va fi prezentat de către Cătălin Sava, cunoscut muzicolog și jurnalist cultural. Gala Aniversară va avea loc începând cu ora 19.00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”. Biletele au fost puse în vânzare la prețul de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro, sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;