Politehnica Iaşi, aproape de a realiza surpriza în Superligă

Politehnica Iaşi a fost foarte aproape de a realiza surpriza în etapa a XII-a a Superligii de rugby, în meciul disputat duminică, la prânz, pe Stadionul “Tepro” din Tătăraşi. Elevii lui George Sava au început excelent partida cu dinamoviştii, marcând încă din primele minute un eseu spectaculos, prin Shaun Prins. Oaspeţii reacţionează imediat, reuşind la rândul lor, să pună balonul în terenul de ţintă al gazdelor, prin Aisaki Aholahi. Tudorel Bratu reuşeşte transformarea şi Dinamo preia conducerea cu 7-5, după mai puţin de un sfert de oră. După ce uvertura ieşenilor, Daniel Plai, ratează o lovitură de pedeapsă, acelaşi jucător se revanşează câteva minute la târziu, transformând de această dată lovitura de pedeapsă acordată de arbitru. Meciul devine din ce în ce mai plapitant, după de Dinamo întoarce din nou scorul, prin Tudore Bratu (eseu). Câteva minute mai târziu, ieşenii reuşesc o fază de mare fineţe, încheiată cu eseul lui Atelea Moa şi transformarea lui Daniel Plai. Oaspeţii reacţionează din nou promot şţi reuşesc, la rându-le, eseul, prin Fili Lomani. Tudore Bratu transformă lovitura de pedeapsă şi Dinamo conducea la pauză cu 17-15. În repriza secundă, cele două echipe au mers “cap la cap”, diferenţa din final, 26-20 pentru oaspeţi, fiind făcută de ratările lui Daniel Plai, de la gazde, care nu a reuşit să transforme loviturile de pedeapsă de care a beneficiat echipa sa. Dinamo învinge la Iaşi şi îşi consolidează locul al patrulea în clasament, în timp ce gazdele continuă să-şi păstreze locul cinci în Superligă. În celălat meci din etapa a XII-a, disputat la sfârşitul săptămânii, CSM Ştiinţa Baia Mare – CSA Steaua Bucureşti 29-20. Partida Timişoara Saracens – Universitatea Cluj a fost amânată pentru data de 25 aprilie. În clasament: 1. CSA Steaua Bucureşti – 43 p, 2. CSM Ştiinţa Baia Mare – 35 p, 3. Timişoara Saracens – 30 p, 4. Dinamo Bucureşti – 20 p, 5. Politehnica Iaşi – 14 p, 6. CSM Bucureşti – 13 p, 7. Universitatea Cluj – 9 p. Etapa viitoare programează întâlnirile: Universitatea Cluj – CSM Ştiinţa Baia Mare, Dinamo Bucureşti – Timişoara Saracens şi CSA Steaua Bucureşti – CSM Bucureşti, echipa Politehnica Iaşi stând în această etapă.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;