A fost aprobată majorarea tarifelor pentru serviciile de salubritate

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat luni, cu majoritate de voturi, majorarea tarifelor pentru activitatea de salubritate din municipiul Iaşi. Astfel, începând cu data de 1 mai, tariful lunar pentru o gospodărie va fi de 16 lei pentru o familie compusă dintr-o singură persoană, de 27,40 lei pentru o familie compusă din două persoane, de 37,60 lei pentru o familie compusă din trei persoane, de 45,56 lei pentru o familie formată din patru persoane şi, respectiv, de 51,20 lei pentru o gospodărie care numără cel puţin cinci persoane. Potrivit proiectului de hotărâre adoptat de consilieri, tariful de salubritate a crescut cu 83% faţă de preţurile stabilite în 2013, principalul argument invocat de conducerea SC Salubris SA pentru majorarea tarifelor reprezentându-l creşterea salariului minim brut pe ţară. Tot în cadrul şedinţei de luni, consilierii locali au aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Companiei de Transport Public (CTP). În favoarea acestui proiect au votat consilierii PSD şi ALDE, în timp ce consilierii PNL şi PMP s-au abţinut de la vot. Cu unanimitate de voturi au fost aprobat şi bugetul de venituri şi cheltuieli al SC Termoservice Sa pe anul 2017, cum la fel a fost aprobat şi proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici în vederea construirii unei săli de sport la Şcoala Gimnazială “Ion Creangă”. Tot cu unanimitate de voturi au fost aprobate şi proiectele de hotărâre privind implementarea proiectului care vizează consolidarea şi reabilitarea Mănăstirii “Frumoasa” şi, respectiv, înfiinţarea Centrului de transfer tehnologic INNOTECH Moldova şi a Clusterului Regional Inovativ Euronest IT&C Hub.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;