Primarul Mihai Chirica a solicitat firmelor care execută lucrări de reparaţii a străzilor din municipiu să-şi intensifice ritmul de lucru, astfel încât termenele de finalizare a investiţiilor să fie respectate şi chiar devansate. “Trecerea iernii a declanșat un program de investiții mai accentuat în această perioadă. Începând de luni am mai pornit câteva șantiere. Aseară (miercuri – n.r.), în jurul orei 20.00, se lucra încă pe bulevardul Cantemir. Dimineață le-am solicitat constructorilor să lucreze inclusiv în zilele de sâmbătă și pentru strada Sf. Andrei și celelalte tronsoane de străzi pe care deja le-am închis. Sperăm să începem în curând și pe Splai Bahlui – Mal Drept. Vom începe prin scoaterea liniei de tramvai. Deja s-a pregătit amplasamentul, se fac verificări ale utilităților prezente pe acel sector”, a declarat primarul Mihai Chirica, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii. Aşa după cum s-a mai anunţat, miercuri au început lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Sf. Andrei, care vor dura circa două luni. Modernizarea acestei artere de circulaţie face parte dintr-un program de lucrări care cuprinde, în total, reabilitarea a 11 străzi din mai multe zone din oraş, respectiv străzile Cazărmilor, Plopii fără Soţ, Dealu Bucium, Iancu Bacalu, Petru Movilă, Sfântul Andrei, Tănăsescu şi Atelierului, precum şi fundacurile Socola, Bucium şi Păun. Lucrările sunt executate de asocierea Conest SA – Viarom Construct SRL, valoarea totală a contractului fiind de 12.776.173 lei. Tot în cursul acestei săptămâni au început şi lucrările de modernizare a Bulevardului Dimitrie Cantemir, care vor dura circa şase luni. Lucrările sunt efectuate de asocierea Viarom Construct SRL – Into SRL, valoarea acestora fiind de 2.367.626 lei, sumă care include și modernizarea străzii Gheorghe Asachi.
Primarul cere intensificarea ritmului de lucru pe şantierele din oraş
Filed in: Administrație, Informațía zilei