La sediul Primăriei municipiului Iaşi a avut loc vineri, 28 aprilie, o întâlnire de lucru între membrii unei delegaţii a Comisiei Europene, condusă de Carsten Rasmussen, șeful Unităţii pentru România în cadrul Direcţiei Generală Politică Regională şi Urbană (Regio), reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est şi reprezentanţi ai autorităților administrației publice locale. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Misiunii Delegaţiei Comisiei Europene în Regiunea de Nord-Est, fiind prezidat de către Vasile Asandei, director general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE). „Această vizită vine să descătușeze acele proiecte care până în momentul de față nu au reușit să obțină fonduri europene la nivelul întregii Românii. Mulțumesc domnului Rasmussen pentru faptul că s-a aplecat din punct de vedere tehnic, pragmatic, pe fiecare proiect, fiindcă înțelege necesitatea acestor proiecte și încearcă de fiecare dată să le sprijine. Suntem convinși că dacă această echipă de la Comisia Europeană, cei care ne reprezintă acolo și noi, autoritățile locale, vom pune umărul cu toții, vom reuși să recuperăm din întârzierea destul de mare pe care o avem în atragerea fondurilor europene”, a declarat, la finalul întrevederii, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica. Şeful municipalitaţii ieşene a adăugat că discuțiile au vizat proiectele municipalității privind mobilitatea urbană, reabilitarea liniilor de tramvai, modernizarea tramvaielor, reabilitarea spațiilor publice, spațiile verzi, problemele de natură socială și educația. „Nu vezi în fiecare zi administrații care au atâtea idei pe care le pot expune într-o formă atât de concisă. Am fost impresionat de multitudinea de proiecte, dar și de faptul că reprezentanții Primăriei Iași au putut să spună care poate fi depus spre finanțare, care este doar la nivel de idee, la care există studiul de fezabilitate sau proiectul tehnic deja realizat sau la care pot începe să muncească începând de mâine. Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit este faptul că municipiul Iași încearcă să introducă finanțarea europeană în propria strategie de dezvoltare și nu invers. Comisia Europeană susține dezvoltarea locală, nu dictează ce să se facă”, a afirmat, la rândul său, Carsten Rasmussen, şeful delegaţiei Comisiei Europene, prezente la Iaşi.
Proiectele de dezvoltare ale municipiului Iaşi, apreciate de Comisia Europeană
Filed in: Administrație, Informațía zilei