Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Maria” are un nou aparat RMN achiziționat prin intermediul unui program cu finanțare norvegiană. Unitatea medicală a fost dotată cu un osteodensiometru, un aparat de anestezie, un analizator toxicologic, cel mai important fiind însă un aparat de rezonanță magnetică nucleară (RMN) și sistemul de monitorizare la distanță, compatibil cu aparatul. Întrucât acesta necesită un spațiu special care să respecte anumite standarde de amplasare și funcționare, Consiliul Județean a alocat la sfârșitul anului trecut suma de 748.520 lei. „Se lucrează acum la ultimele finisaje ale spațiului în care a fost deja amplasat și testat RMN-ul. Acesta este funcțional și sperăm ca în foarte scurt timp micii pacienți ai spitalului să poată beneficia de noua tehnologie”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean. Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor acordate în domeniul Hematologiei și Oncologiei Pediatrice” a început în anul 2015 și constă în dezvoltarea şi dotarea cu aparatură medicală a Clinicii de Oncologie a spitalului.Proiectul coordonat de Ministerul Sănătăţii este realizat în parteneriat cu 4 institute de oncologie din ţară (Iaşi, Timişoara, Cluj şi Bucureşti) și are o valoare totală de 5.65 milioane euro. Banii necesari au fost alocați prin Acordul pentru Spațiul Economic European (SEE), 85% din întreaga sumă fiind asigurată de Norvegia.Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” deservește, prin activitatea medicală desfașurată, pacienții bolnavi cu vârsta de până la 18 ani din județul Iași și celelalte județe ale Moldovei.