Oncosuport Iaşi: Scriitorul Florin Lăzărescu s-a întâlnit cu bolnavii de cancer

Întâlnire emoţionantă la Centrul Oncosuport Iaşi. Unul dintre cei mai talentaţi scriitori şi scenarişti români, ieşeanul Florin Lăzărescu a venit în mijlocul beneficiarilor Centrului. Întâlnirea a început cu vizionarea filmului „Lampa cu căciulă”, poate cel mai de succes scurtmetraj românesc al ultimilor ani, premiat la peste 50 de festivaluri internaţionale, scenariul fiind semnat chiar de distinsul invitat.

În cadrul discuţiilor care au urmat, scenaristul a dezvăluit detalii din culisele producţiei, toţi cei prezenţi fiind impresionaţi de povestea copilului de la ţară care, într-o zi mohorâtă de dinainte de 1989, şi-a însoţit tatăl la oraş, într-o călătorie aproape epopeică, pentru a repara „televizorul cu lămpi” – una dintre puţinele sale bucurii, care îi arăta că există şi o altă lume. „Mă regăsesc în acest film. Mi-am amintit de copilărie uitându-mă la acest film”, a mărturisit una dintre beneficiarele Centrului, în timp ce alta şi-a identificat în voinţa eroului de pe ecran fiica de 11 ani care o îngrijeşte cu devotament în momentele dificile prin care trece, după ce anul trecut a fost operată de cancer de sân.

Într-un dialog viu, având uneori ca pretext scenele de pe ecran, Lăzărescu şi-a exprimat credinţa că „A fi fericit depinde de perspectiva fiecăruia. Cred că nu bogăţia, cantitatea contează, ci cum te raportezi la ceea ce ai, ce te reprezintă, esenţial fiind să-ţi găseşti un echilibru.” Psihologul Oncosuport, Daniela Galupa, a mutat discuţia dinspre ficţiune spre realitatea imediată, invitându-i pe cei prezenţi să se destăinuie, avertizând, în acelaşi timp, că în viaţa cotidiană „se pierde esenţialul, ne raportăm la formă şi nu la fond. În gesturile mici, obişnuite ale celor din jurul nostru putem regăsi iubirea pe care ne-o oferă aproapele. Să nu uităm să le spunem că îi iubim. E foarte important şi să trăim lucrurile simple, să fim conştienţi de ceea ce avem în prezent, de ceea ce putem face”.

Întâlnirea de la sediul Centrului face parte dintr-o serie de activităţi prin care, pe lângă oferirea serviciilor de asistenţă psihologică, beneficiarii pot participa la diferite manifestări culturale, unde au posibilitatea de a interacţiona cu invitaţii şi pot învăţa din experienţele unor persoane cu diferite meserii sau preocupări.

Centrul Regional Nord-Est – Oncosuport Iași, cu sediul în Bulevardul ”Tudor Vladimirescu”, nr. 42-44, etajul 2, oferă gratuit consiliere psihologică, asistență socială și juridică persoanelor din zona de NE a țării, diagnosticate cu cancer de sân, cancer de col uterin și cancer testicular precum și aparținătorilor acestora. Acesta a fost înființat la Iași prin proiectul „Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007 -2013, “Investește în oameni!”. Proiectul este implementat de Patronatul Medicinei Integrative,  în parteneriat cu Associazione Oncologica Senigalliese Valli Misa e Nevola – Italia și Asociaţia de Terapii Integrative “Sfântul Nectarie” – România.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;