Cu prilejul aniversării Zilei Independenţei, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial, precum şi a Zilei Europei, marţi, 9 mai, pe bulevardul Independenţei (în zona Monumentului Independenţei), va fi organizată o ceremonie militară şi religioasă organizată. Evenimentul, care va începe la ora 10.00, va debuta cu intonarea Imnul Naţional al României, după care vor fi rostite scurte mesaje din partea autorităţilor locale şi se va oficia un serviciu religios. Acţiunile se vor încheia cu defilarea Gărzii de Onoare. În vederea organizării în bune condiții a manifestărilor care marchează Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei, circulația autovehiculelor se va restricționa sau închide temporar, în funcție de necesități, pe bd. Independenței, pe tronsonul cuprins între str. N. Bălcescu și Piața M. Eminescu, și în pasajul Mihai Eminescu, între orele 9.00 și 12.00.
Manifestări prilejuite de aniversarea Zilei Independenţei, la Iaşi
Filed in: Administrație, Informațía zilei