Festivalul de Poezie “Grigore Vieru”, la cea de-a IX-a ediţie

Ajuns la cea de a-IX-a ediție, Festivalul de Poezie “Grigore Vieru” și-a propus ca an de an să adune la Iași și Chișinău scriitori, personalități culturale şi tineri care să omagieze atât opera și memoria poetului, dar în acelasi timp să pună în valoare și propriile lor creații. Astfel, în perioada 18-19 mai, la Iași va avea loc o suită de manifestări care vor aduce un plus de valoare atât FIE 2017, sub egida căruia se desfășoară Festivalul de Poezie “Grigore Vieru”, cât şi atmosferei culturale a Iașului ca reper al culturii naționale. Deschiderea oficială a manifestării este programată joi, 18 mai, la ora 12.00, în Sala Mare a Primăriei municipiului Iași. Programul include, pe lângă alocuțiunile organizatorilor, oficialităţilor locale și ale scriitorilor invitați, conferința susținută de acad. Eugen Simion, intitulată “Grigore Vieru, poet al spațiului românesc”, recitalul muzical pe versuri de Grigore Vieru, susţinut de ansamblul „Lie Ciocârlie” al Centrului Republican pentru copii și tineret „Artico” din Chișinău (conducător artistic Luminița Istrate, moderator Daniel Corbu). De la ora 15.30, la Palatul Copiilor este programată întâlnirea copiilor din Republica Moldova cu elevii din școlile ieșene, urmată de spectacolul comun de muzică și poezie dedicat poetului Grigore Vieru, intitulat „Numele tău”. Tot joi, 18 mai, începând cu ora 19.00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Tătăraşi va avea loc spectacolul de gală „Rădăcina de foc” – recital din poezia lui Grigore Vieru, susținut de actorul Adrian Păduraru, urmat de recitalul muzicianului Adrian Naidin, recitalul muzical pe versuri de Grigore Vieru, susținut de interpretul Ion Suruceanu, moment poetic „Între suferință și tăgadă”, realizat de Grupul de recitatori ai Liceului de creativitate și inventică „PROMETEU” din  Chișinău (coordonatori prof. Tatiana Melnic și Nelea Croitoru)  şi de decernarea premiilor celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”. Programul va continua vineri, 19 mai, de la ora 10.00, în Parcul de Cultură și Agrement Copou Iași cu o depunere de jerbe și flori la bustul poetului Grigore Vieru, urmată de podiumul liric susținut de poeții invitați la festival.

 

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;