Luni, 15 mai, de la ora 17.00, în foayer-ul Ateneului Tătăraşi, ieşenii sunt invitaţi la vernisajul expoziţiei de pictură „Ochii Reginei”, cu lucrări semnate de Claudia Frînculescu. În cadrul expoziţiei vor fi prezentate lucrări ce au ca subiect portrete ale Reginei Maria a României, surprinsă în diferite ipostaze, un portret al regelui Carol I, fondatorul Casei Regale şi al Statului Român modern, şi un portret din tinereţe al regelui Mihai. „Regina era surprinsă în cele mai obişnuite şi neobişnuite ipostaze, de la cea de personaj dinamic, îmbrăcat într-un costum de vânătoare, până la artista visătoare, pozând romantic şi romanţios, cu privirile în zări numai de ea văzute. Expoziţia semăna într-un fel cu un album de familie, cu imagini decupate corect, aproape fotografic. Dar am realizat că albumul devenea o viaţă autentică, cu fotograme astrale, un film încă nemontat, dar pilduitor. Într-o imagine apare regina cu coroana regală pe care a purtat-o în Ziua Încoronării, la Alba Iulia. E plină de lanţuri, pandantive, paftale, cu hlamidă. E poate poza oficială cea mai comună. Într-un alt tablou, regina Maria apare cu un lung şirag de perle, cu diademă de perle, în alb, cu o decoraţie regală (se observă crucea lui Ferdinand). Cu o privire tristă, atotînţelegătoare, îmbrăcată în uniformă de soră de caritate, într-un alb imaculat, regina Maria apare şi în ipostaza care a făcut-o dragă românilor, cea de Mamă a Răniţilor. Într-o poză romantică, aplecată deasupra unui balcon, asemenea Julietei, dar la Balcic, înconjurată de flori, regina pare o domniţă medievală, asistând la plecarea cavalerului iubit într-o cruciadă. Şi iat-o într-o altă reprezentare, de femeie împlinită, cu diademă, cu rozete şi cocarde, cu şiragul (de-acum tradiţional!) de perle, purtând în privire două dinastii ilustre, cea rusă şi cea engleză. Există şi o imagine decorativă, cu regina purtând o pălărie florentină cu flori albe şi ţinând în mâna dreaptă flori roşii. Într-o altă poză de album, regina Maria apare în postură de mamă fericită, alături de Carol al II-lea, neintuind desigur ce probleme îi va crea în viitor primul ei născut. În poză antică, semănând cu o zeitate greacă, priveşte cu îngăduinţă la ce se întâmplă în jur. Într-o altă imagine, regina apare obosită, dar maiestoasă, conştientă de performanţele politico-diplomatice pe care le-a realizat. Imaginea e din perioada când îşi consolidase porecla de Soacră a Balcanilor. Şi din nou mamă, alături de una dintre fete, de Mignon probabil. Un tablou în care ochii reginei se întâlnesc cu ochii fiicei într-o perfectă şi expresivă simetrie. Şi din nou cu coroană, într-o ţinută oficială în alt tablou. Şi din nou romantică, plimbându-se pe sub arcadele unui castel, înconjurată de flori albe. Sau enigmatică, drapată în galben. Şi aşa, cum mai spuneam, în costum de vânătoare sau mai degrabă de cercetaş, la o Jamboree naţională”, declară criticul de artă Lucian Strochi, referindu-se la lucrările expuse de Claudia Frânculescu.