În data de 12 mai 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 354 Hotărârea de Guvern nr. 304 / 2017 privind Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152 / 1998 *Republicată, norme care reglementează modul de calcul al chiriilor pentru locuințele ANL.
Diferențele față de modul anterior de calcul al chiriei rezultă că urmare a modificărilor următorilor indicatori:
- cheltuielile de administrare, întreținere și reparații se diminuează de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcției la maximum 0,8% din valoarea de înlocuire a construcției;
- coeficientul specific rangului localității scade de la 0,95 la 0,90;
- scade cota autorității publice de la 1 la 0,5% din valoarea de înlocuire a construcției pentru ținerii trecuți de 35 ani;
- ca noutate, se introduce un coeficient care ține cont de anul de recepție a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, în Iași însemnând locuințele ANL situate în șos. Rediu, nr. 6A, bd. Alexandru cel Bun, nr. 70, blocul 250, bd. Chimiei și locuințele din bd. Dacia, cu un coeficient de 0,9 pentru locuințele ANL situate în șos. Nicolina, bl. 1004, tronsoanele 5 și 6, iar pentru locuințele din șos. Nicolina, tronsoanele 3 și 4, un coeficient de 0,95;
- coeficientul de venit variază între 0,8 și 1 din valoarea chiriei rezultată după aplicarea coeficienților în funcție de anul recepției la terminarea lucrărilor, în funcție de venitul brut pe membru de familie raportat la salariul minim brut pe economie.
În acest sens au fost aduse o serie de modificări pentru a sprijini chiriașii cu venituri reduse prin limitarea cuantumului chiriei astfel:
- maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe țară;
- maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe țară, dar nu depășește 100% salariul minim brut pe tară garantat în plată;
- maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie depășește 100% din salariul minim brut pe țară, dar nu mai mult de 5.000 lei.
Pentru actualizarea anuală a cuantumului chiriei, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an titularii contractelor de închiriere au obligația să depună, la sediul Direcției Fond Locativ, documentele din care să rezulte veniturile brute pe membru de familie realizate în ultimele 12 luni.
Spre exemplificare:
- chiria pentru o locuință cu o cameră, pentru un chiriaș care are vârsta de peste 35 ani, scade de la 234 lei la 170 lei (scădere de 27,35%), iar pentru un chiriaș cu vârsta de până la 35 ani, chiria scade de la 172 lei la 142 lei. (scădere de 17,44%);
- chiria pentru o locuință cu 2 camere, pentru un chiriaș care are vârsta de peste 35 ani, scade de la 360 lei la 251 lei (scădere de 30,28), iar pentru un chiriaș cu vârsta de până la 35 ani, chiria scade de la 264 lei la 206 lei (scădere de 21,97%);
- chiria pentru o locuință cu 3 camere, pentru un chiriaș care are vârsta de peste 35 ani, scade de la 520 lei la 354 lei (scădere de 31,92%), iar pentru un chiriaș cu vârsta de până la 35 ani, chiria scade de la 358 lei la 294 lei (scădere de 17,88%).
Prezentele reglementări privind modul de calcul al chiriilor pentru locuințele ANL se aplică tuturor raporturilor juridice care se încheie după intrarea în vigoare a acestor prevederi. Pentru contractele în derulare, noul mod de calcul se aplică de la momentul prelungirii acestora.
În concluzie, urmare a modificărilor legislative privind modul de calcul al chiriilor pentru locuințele ANL, valoarea chiriilor scade cu un pondere între 17,50 și 34,50%.