Cel mai performant mamograf 3D din lume, începând din această săptămână la Spitalul „Providența”

Începând cu data de 22 mai, Spitalul „Providența” din Iaşi pune la dispoziția pacientelor cea mai modernă tehnologie de examinare a sânului, mamografia 3D cu tomosinteză. Cu ajutorul aparatului nou Selenia Dimension 3D Hologic, singurul de acest fel din regiunea Moldovei, și considerat a fi cel mai performant din lume la momentul actual, vor putea fi surprinse leziuni canceroase de cele mai mici dimensiuni, chiar din primele stadii. Spre deosebire de mamografia analogică, cea digitală tridimensională, cu tomosinteză, prezintă numeroase avantaje, cum ar fi: doză de iradiere diminuată, risc de expunere repetată scăzut, precizie sporită în detectarea leziunilor, inclusiv în cazul în care țesutul sânului este dens, o scădere a numărului de diagnostice fals pozitive (formațiuni ce pot părea a fi cancer, prin suprapunerea unor imagini în cazul mamografiei clasice), vizualizarea imaginilor pe monitoare de înaltă rezoluție, care permit ajustarea luminozității, a contrastului și mărirea zonelor de interes, mai puțină durere. ”Mamografia se realizează ca metodă de screening, la femeile cu vârste peste 40 de ani și care nu prezintă simptomatologie, în această situație fiind recomandată anual. Ca metodă de diagnostic este utilizată la femeile care au simptomatologie clinică (dureri, noduli palpabili, scurgeri mamelonare etc.)”, a declarat dr. Luca Flavia, medic specialist Radiologie și Imagistică medicală în cadrul Spitalului „Providența”. La examenul mamografic se urmăresc parametri precum: structura și densitatea sânului, simetria de volum și mărime, prezența de opacități, asimetrii, distorsiuni, microcalcificări suspecte, macrocalcificări, imagini mixte. Accesarea serviciilor medicale se face cu programare prealabilă la numerele de telefon 0232 241 271 / 0730 230 030, pe email la programari.spital@providentamedical.ro sau la sediul Spitalului „Providența” din Șoseaua Nicolina nr. 115, cartier Nicolina 2 – CUG Iași.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;